Eccentric Soul's corner

Altceva

2011-03-23T16:22:00.001+02:00

din scrierile lui Biu, o prietenă foarte dragă... [în speranța că vor mai fi și altele și cu scuzele de rigoare pentru întârziere]

1. Transcendență.
...Și a fost frumos. Am trasat alături de tine un cerc trigonoemoțional. Cele două axe ale lui, spațiul și trăirile, desenează în planul individual cele patru cadrane metrice ample: entuziasm, munte, aventură și mare. Pentru a le uni în curba perfectă a cercului a fost nevoie de un compas depărtat la o disanță de trei zile. Acestea au restrâns cadranele într-un mod atât de compact încât s-a transformat din cerc în disc. Pe măsură ce timpul se scurgea, el era rotit în toate direcțiile în jurul axei amintirilor și a devenit o sferă colorată care a început să se rotească de la sine prin energia care ține cadranele unite. E așezată acum în imensul care este cuprins într-o entitate deosebită, o întrepătrundere a unui infinit de planuri adiacente la unicitate...

2.
...Și dacă inițial am fost nevoiți să rămânem aici, într-un spațiu încorsetat de limitări pe toate planurile, ne-am revoltat și am refuzat să ne acceptăm prezentul. După ce frustrările s-au consumat, ne-am oprit o secundă și am privit în jur. Erau dezordinea și dezechilibrul, create de propriile frustrări. Apoi am încercat să căutăm aici orice punct frumos. Am descoperit atunci că și aici există viață, că și acest loc ne înconjoară cu oportunități deosebite și locuri interesante.
Am fost și am văzut ceea ce am etichetat cu mult timp în urmă, cu mințile cuprinse de aburi puerili ca fiind "tărâmul ideal". Surprinderea a fost mare când, la întoarcere, am realizat că locurile acelea sunt frumoase și atât, iar acasă vraja îmbrățișează absolut tot ce te înconjoară. Am deschis atunci întâia oară ochii spre beatitudinea de lângă noi și am revenit la realitate. Am aflat că imaginea legată de exterior era doar o creație a iluziilor minților noastre, că nimic nu poate lua locul persoanelor extraordinare care te înconjoară și că, de fapt, în această comuniune dintre interior și exterior stă secretul adevăratei frumuseți.

3.
...Și am fost, am văzut, am simțit. O altă lume. Lumea ta. O altă dimensiune. Dimensiunea trăirilor ce le-am împărtășit cu tine...
Entuziasmul copilăresc în care mă cufundam te fascina. Eram frumoși. Eram emoții. Și dacă totul ar fi putut rămâne la timpul prezent?!...
Am vrut. Am vrut să fie așa. Dar totul a curs în continuare... Exact așa cum o parte (care devenea din ce în ce mai mică) din mine știa că se va întâmpla. Îmi doream doar să amân acel moment cât mai mult posibil...astfel încât să prind în mână punctul acela care face diferența între eternitate și efemeritate și să îl omor. Astfel am fi devenit nemuritori.

Scurt istoric al evoluției profesionale în timp.(leapșă)

2011-03-13T00:03:00.006+02:00

Uite, Cătălin, din viața foștilor studenți. Așa, ca să te simți și mai legat. Să nu uiti. Cum mi-ai zis tu mai de mult de Timișoara.

Atunci, de mult, când grija-mi cea mai mare se rezuma la a termina cât mai repede mâncarea din farfurie pentru a mă întoarce la joacă (când leapșa se juca altundeva decât în pagini de internet), clocoteau în mine vise mărețe. Mă voiam mereu omul mare, responsabil. Eram profesoara colegilor certați cu cartea, doctorița celor răniți, consilierul celor supărați, cântăreața unei familii entuziaste, mama grijulie a celor mai mici, actrița talentată a unui teatru vechi și prăfuit. Toate astea dezinteresat, neobosit, perpetuu.

Am ajuns, în schimb, împiedicându-mă, între timp de cifre captivante, legi complicate și diverși algoritmi, student mediocru la o facultate cu pretenții astronomice. O alta față de inginer în mulțimea înnebunită. Sper, pe undeva, deep inside, ca și atunci, de mult, ca ceea ce fac să schimbe ceva. Dar, ca om ceva mai copt, cu vise ceva mai realiste, mă rezum la a visa la un trai decent. Mai bun, poate, al copiilor a căror mamă îmi doresc în continuare să fiu la un moment dat.

Plasez mai departe mingea la fileul oricui stă pe poziții.

hug me, 'till you drug me...

2011-03-12T03:53:00.004+02:00

Vreau să opresc timpul într-o îmbrățișare. Să mă ascund de lume, să pot fi eu. Să pot să râd, să plâng, să suspin, să îți spun ce simt și ce mă doare. Să mă simt mică și protejată, să fiu eu grija ta astfel. Vreau să ne iubim cum o făceam demult, cum ei nu ne mai lasă acum. Acum ne îmbracă cu griji și aruncă în noi cu responsabilități. Creștem. Ție nu ți-e frică? Niciodată? Ciudat...mie da. Știi...ca atunci când umblăm pe străzi întunecoase și te strâng tare de mână când trec oameni ciudați. Mi-e frică să las timpul să curgă pe lângă noi. Să îl las să curgă degeaba, știi?

Nu.

2011-03-02T00:52:00.007+02:00

Nu-mi spune ce nu vreau să aud.
Nu vedea mai mult decât ceea ce este.
Nu asculta decât ce îți spun, nimic mai mult.
Nu simți mai mult decât poți îndura.

Nu îmi arunca mai multă responsabilitate decât pot duce.
Nu îmi acorda un credit mai mare decât cel pe care îl am, pe care mi-l câștig.
Nu mă ridica pe un piedestral, căci voi cădea curând, zguduindu-ți orizontul.
Nu mă răsfăța doar pentru că tânjesc eu după asta.
Nu mă accepta acum pentru ce am fost când m-ai văzut prima oară,
căci oamenii se schimba.
probabil la fel și sentimentele...

Nepostate...

2011-02-09T23:22:00.009+02:00

Niște începuturi fără vreo finalitate. Idei de moment care nu au mai prins lumina zilei când ar fi fost cazul...

____________________________________________________

Sunt apă de izvor, rece și proaspătă de la munte. Șiroiesc grăbit spre alte și alte orizonturi. Îmi plâng în noapte frustrările, le urlu la lună sau le ascund în mine, nu mai știu. Cursa este nebună, istovitoare dar ispititoare. Să mă liniștesc doare. Să alerg la fel. Mă arunc în brațele calde ale câmpiei, îmi găsesc liniștea. Suntem una, dar totuși nu. Aș sta și aș pleca. Aș iubi și aș suferi din nou. Sau nu prea. Nu mai știu. [17.10.2010]

____________________________________________________

Nu îți mai plac oamenii, de când cu atâtea lacrimi, dar simți, totuși, că nu știi trăi fără ei. Îți lipsesc, acum, când ești singur și nu poți înota la mal. Te simți părăsit în marea de probleme care îți inundă gândurile, iar numele sentimentelor care plutesc în tine nu îl mai știi. În venele tale nu mai curge sânge. Curg frustrări, păreri de rău și stresuri. Ți se încheagă în zona inimii și simți că te sufoci. Și nici măcar nu mai poți striga după ajutor.
Ți-ai pierdut inocența și drăgălășenia. Ai rămas doar o umbră care se mulează după viețile altora, căci nu știi să mai fii altfel. [26.01.2011]

____________________________________________________

Buzunarul mi-e plin cu îmbrățișări și totuși afară doare. Afară e oboseală și stres și aparent nu mai merge. Suprasaturat. Supraîncărcat. Suprascris. Rescris. Aruncat. Târât prin noroi. Spălat. Și pus la uscat... [04.02.2011]

____________________________________________________

De ce să tânjești mereu la aici? De ce să vrei să te întorci unde ți se spune ce să faci? Unde nu ești înțeles sau ascultat, dar ești criticat, instruit, urmărit?! Unde nu mai ai loc, de unde ai crescut fără ca ceilalți să observe?! Unde vrei să fii totuși când ți-e greu... [09.02.2011]

____________________________________________________

Azi...

2011-01-30T14:54:00.003+02:00

Aș fi plecat unde îmi vedeau ochii. Toți cei patru. De privit înapoi, doar ca să mă asigur în depășiri (da, măcar învățam un lucru util), în rest ochii la drumul relativ drept și promițător, la soarele blând și născător de speranțe și uneori la kilometrajul amețitor din bord.
Înainte spre o altă lume, spre un moment de liniște, de voință proprie, spre consecințe la care refuz să mă gândesc.

te uită cum plouă, decembre.

2010-12-09T00:32:00.003+02:00

Când plouă, orașul se schimbă total. Ploaia spală și luminează întunericul nocturn și bănățean. Pavajul lucește amenințător și clădirile se văd mai clar. mai mari. mai impunătoare. mai vii. Se curăță de praf și își varsă năduful prin burlanele infinite, sobre și zgomotoase. Oamenii, în schimb sunt mici și obscuri și lipsiți de vitalitate. sunt roboți. Sunt murdari, dar se ascund de ploaia care îi mângâie blând (îi lovește in față, ar zice). Aleargă spre refugii numai de ei știute ca să nu se dezintegreze. Să nu cumva să se schimbe ceva în ei. Să nu cumva să redevină oamenii de odinioară.
Pe de altă parte, câțiva puțini iubind ploaia ca pe o femeie frumoasă. Cei puțini care o simt și se simt. Și își simt astfel gândurile parcurgând milioane de sinapse în corpul în care nu ei nu mai încap.
Se simte diferit, ploaia. ba caldă, ba rece. iubitoare sau tăioasa. Clișeic spus, ploaia te ia sub aripa ei protectoare să îți ascundă durerea de lume. Simți doar tu lacrimi calde și gânduri reci. Hoinărești pe străzi ude spre omul de care nu mai e nevoie să te ascunzi, căci știi că te va primi oricum. și vesel, și trist. ca pe un prieten, ca pe un iubit, ca pe un frate, ca pe un copil. Ca pe cel ce vei veni, într-un final și vei face așteptarea să capete însemnătăți nemaisimțite de nimeni. de tine. de ea. de noi. de voi.

Ploua ieri și străzile-mi păreau mai frumoase...

Să.

2010-12-07T02:24:00.008+02:00

Te schimbi dintr-o dată. În mii de feluri pe care nu le știi explica. Ai plânge sau ai mai sta. Ai alerga și ai râde zgomotos. Nu știi ce ai sau ce ești. Îți descoperi noi și noi handicapuri cu fiecare ocazie.
Stai pe scări mizere și încerci să ai măcar gândurile curate.
...să nu cazi...nici înainte (din exces de zel), nici înapoi (din exces de teamă).
...să nu te prea acapareze poveștile care trec pe lângă tine...în sus și in jos.
...să nu uiți să o trăiești pe a ta.
...să înveți să îți descoperi frumusețea...interioară și exterioară.
...să înveți din nou să simți și să te bucuri...să simți și să te întristezi.
...să te bucuri doar, ar fi frumos. Și este, pentru moment. Da! uite încă una bună: ...să înveți să dilați momentul...să îl contracți.
...să știi care din cele două ți le dorești cu adevărat.
...și de ce.
...și pentru ce.
...și dacă e bine.
...să înveți să savurezi și să nu supragândești.
...să nu zbori mai departe decât te țin aripile.
...să te bucuri de tremur și inocență, încredere și respect.
...să îl ții lângă tine când știi că merită.
...să îl iubești.

Again, din seria chestiilor găsite ulterior prin buzunare

2010-11-27T05:29:00.003+02:00

răsăriturile văzute din tren nu sunt decât o poartă spre o altă lume. o lume viu colorată stârnitoare de zâmbete. răsăriturile din tren sunt mereu mai frumoase în direcția ta de mers. sunt printre puținele lucruri care îți îndreaptă privirea spre înainte. parcă vin să te susțină și să îți dea putere.
să aline rana apusurilor violet din oglinda retrovizoare...

...nu la fel de valabil, însă, pentru răsăriturile din sala de lectură

Unspoken words.

2010-11-16T03:28:00.004+02:00

Știi cum stau lucrurile și ți-e bine așa. Te-ai obișnuit și nu știi să le vezi altfel. Acel moment care te sperie, dar te și încântă, deopotrivă, e undeva departe, cândva alta dată, mereu altfel decât tine. Și brusc ești în fața faptului împlinit și te șochează. Nu te aștepți și nu știi să reacționezi. Cuvintele refuză să îți părăsească cavitatea bucală și privirea îți rămâne fixată în podea. Sau undeva mai jos, oricum, decât sunt ochii care așteaptă să îți pătrundă sufletul prin pupilele-ți dilatate de emoție. Și atât. Te refugiezi în îmbrățișări lungi și calde și încerci să nu te dai de gol. Să nu strici. Să nu frângi. Să nu spargi. Te doare imposibilitatea unui răspuns. Tot ce ai e speranța la înțelegere. Simți și tu, în felul tău ciudat.

Somn ușor!

And I miss you [like the deserts miss the rain]

2010-11-13T16:41:00.003+02:00

Iubirile mari nu țin cont nici de distanță, nici de vârstă, nici de nimic.
Își lasă adânc amprenta în sufletul omului și rămân acolo. Pentru totdeauna.

Zâmbește, Moni te iubește!

Dezleagă-mi sufletul de vină

2010-11-11T11:19:00.005+02:00

Și ai iubit. Mult și bine și tare. Atât de mult și de bine și de tare încât cuvintele și-au pierdut complet înțelesul. Ai trăit prin priviri, atingeri, zâmbete și lacrimi. Ți-ai sfidat vârsta și maturitatea, ai învățat lucruri și sentimente noi. Te-ai lăsat dus de val. Ți-ai urlat iubirea în lume. Ai strălucit în anii ăia cât alții într-o viață. Și toate astea deși nu auzeai decât că nu e real ce simți, că ești prea mic în lumea asta pentru sentimente atât de mari, că încă nu ai deschis ochii și nu ai făcut primii pași, că nu ți-au crescut dinții și unghiile ca să te poți agăța de viață. Ai ignorat și ai continuat sa simți, să crești, să te împlinești. Ai lăsat să te bată vântul în direcția iubirii tale și ai dat tot ce aveai mai bun și mai frumos. Te-a pustiit, iubirea asta mare, și ai rămas gol apoi, afară în ploaie. Și ai început să cunoști frigul, și singurătatea și întunericul. Viața de care ți se zicea și nu ascultai. Ai continuat, însă, să crești. Să pleci, să îți cauți orizonturile. Fără folos. Ai albit de griji, de greutăți. Ai căutat să iubești și ai căutat greșit. Ai uitat cum se face. Amintirile ți le-ai îngropat departe de văzul tuturor și, mai ales, al tău. Chipul ți s-a luminat, într-un final, dar rămâi închis în carapacea ta protectoare. Încă mai e soare afară, o vreme, și parcă ai ieși să te încălzești. Să zâmbești din nou și să îți fie bine. Ți-e mult prea frică să mai simți căci știi că doare.

"Mi-e toamnă...

2010-10-23T15:39:00.005+03:00

Cad noaptea pe gânduri
și foșnesc de durere..."
D-S. Petre.

Mi-am făcut bagajele. M-am mutat de la părinți în străini și din străini la părinți de prea multe ori deja. Te izbești de greutăți și vrei să te adăpostești într-un "acasă" pe care nu îl mai găsești. Alerg dintr-un colț într-altul și mă izbesc frontal oricât aș încerca să evit asta. Vin la voi. Asta vreau?! Am vrut...acum am pornit deja. Vin. Înaintez spre un întuneric tot mai negru. O lună perfect rotundă și strălucitoare care se înalță grăbit în față, în oglinda retrovizoare un apus trist și violet. Lumini. Multe....sau puține, nu mai știu. Gânduri multe și vorbe puține.
Speri să îți găsești liniștea odată ajuns, dar constați cu nostalgie că și aici timpul trece la fel de grăbit, chiar dacă nu ești aici să îi ții evidența. Se schimbă locurile. Încărunțesc oamenii, se adună lacrimile și se înmulțesc grijile. De parcă nu erau destule și așa. De aia m-am refugiat aici, mai știi?
Și acum ce?! Alerg mai departe...mai obosită...mai speriată...mai neliniștită.

2010-10-05T18:38:00.005+03:00

Ne învață să căutăm binar sensul vieții. Să ne ordonăm gândurile și sentimentele și apoi să le fărâmițăm în zeci de bucăți și să ne lăsăm cuceriți. dezbinați. jucați. manipulați. Suntem definiți de toți cei care și-au lăsat amprenta în amintirile noastre. Dar suntem incapabili să ne reinițializăm de la 0 de fiecare dată. Sau să nu dăm peste cap alte variabile din program. Parcurgem bucle infinite în căutarea fericirii, căci condiția de oprire nu o știm și nu o vom ști materializa niciodată. Suntem obiectele unei clase abstracte și ne pierdem referințele pe drum. Suntem niște biți dezorientați și amețiți de fluxul imens de date care ne poartă spre neant...

Progresăm și uităm să fim fericiți...
Îngropăm bucurii într-o mare de biți.
Nu te mai poți ascunde, ești mult prea conectat,
Nu mai poți să fii singur, ești identificat,
Nu mai poți să refuzi, nu te lasă să crezi...
Te învață să-ți cauți iubirea pe net.
Viața este viteză, nu mai poți să te-oprești,
Te strivesc cei din urmă dacă încetinești.
Cineva să oprească invazia de biți,
Cineva să ne facă din nou fericiți...

Dialog.

2010-10-03T03:37:00.003+03:00

-Dormi?
-Nu...
-Bine.

-Și nu vrei să dormi?
-Ba da, sunt în pat deja.
-Bine.

-Și te-ai învelit să nu-ți fie frig?
-Da.
-Bine.

-Te stresez, ștrumfule...
-Da.
-Bine.
-Pleacă!
-Te mai stresez 5 minute și apoi.
-Bine.

și acum invers:
-Noapte bună, baby!
-Bine.

Poveste: Căutând-o pe Mara.

2010-09-30T14:30:00.006+03:00

Mara ne caută și noi o căutăm pe ea. O adulmecăm și ne lăsăm ispitiți. O găsim apoi. Sau ea ne găsește pe noi? Alergăm nerăbdători și grăbiți în direcția-i încețoșată, dar atât de incitantă.

Ne prinde de mâini și ne trage spre ea. Ne presară ființa cu râsete dese, gălăgioase, inexplicabile, dar extrem de savuroase. Mă amețește și amuțește. Ceilalți continuă, însă, să o îmbrățișeze, să o iubească și să îi facă poftele. E femeia lor frumoasă.

Sunt amuzanți, dar eu mă concentrez tot mai greu. Mă trage puternic într-o parte și viața mea devine o curbă interminabilă spre stânga. Îmi urli să îmi revin și mă întrebi dacă mi-e bine. Nu mă ajuți așa cum îmi doresc eu. Tu ești mai de-al casei și ea e mai blândă cu tine. Eu - o impostoare. Îmi spui că voi vă uitați în sus și aveți țeluri înalte. Mie fața ta îmi face rău. Sunt în lumea tenișilor care refuză să meargă pe unde le spun eu, iar ce depășește înălțimea impunătoare a unui genunchi mă înspăimântă.

Am rămas mică și jos și m-am pierdut pe drum. Îmi amintesc ce pur și colorat era să fim doar noi. Mă feresc, acum, de Mara, de opriri, de oameni, de schimbări bruște de direcție. Mă învârt în cercuri, îmi târșâi picioarele după mine și mă rog de tine să mă asculți. Degeaba. Sunteți toți experimentați, distrați și paranoici. Mi s-a scurs și ultima picătură de apă din suflet și tânjesc și sufăr. Mă dori și-aș fugi de tine. M-aș arunca în iarbă verde să îmi descrețesc fruntea (și inima). Să vă las în urmă și să vă scap de dureri de cap. Să evit suferința din jur. Și a mea, de ce nu?

Îmi vomit frustrările pe drum, să îmi amintesc de unde am pornit. Și unde am ajuns. Sunt vulnerabilă. Inima-mi sare din piept și eu vreau doar să dorm, să uit. Acum, în schimb, vreau să îmi amintesc. Vă spun povești amuzante și adormiți și voi cu mine. E noapte și liniște și eu sunt durere. E altfel viața noaptea, când ceilalți dorm. Pentru ei timpul nu stă în loc și nici fețele nu îi sperie. Ei au curajul să țintească sus, la stele. Eu rămân doar un chip șters în mulțimea agitată, încercând să pășesc înainte, fără să cad...ca atunci demult, când îmi era așa de bine. Mă țin bine și sunt mândră. Gata!

Dragă prietene,

2010-09-21T19:13:00.004+03:00

Îți scriu ca să rămână scris și ca să ai ce citi. Îți scriu ca să poți procesa în liniștea camerei tale și să nu iți descarci frustrări nelegitime pe mesagerul gândurilor care nu ajung la tine. Îți scriu să îți amintesc că viața e dură și complicată, oamenii sunt răi și ceea ce se întâmplă în juru-ți nu e un vis urât. Să vezi dincolo de visele tale și să accepți realitatea. Să vezi că nu primim mereu ceea ce merităm. Nu vreau să îți înnegresc orizonturile, vreau doar să mă vezi cum sunt și să accepți că nu sunt neapărat cum ma vezi, că pot face rău fără să vreau sau bine fără să gândesc. Greșesc omenește, ca tine sau ca alții. Vreau să vezi că te agăți cu încrâncenare de scenarii inexistente.
Îți scriu pentru că refuz să te văd plângând, aruncând sau blestemând. Sau privind cu speranta în direcții cu sens interzis. Îți scriu pentru că, totuși, îmi pasă, chiar dacă în momentul în care o să înțelegi obsesivul "scris" de aici, mă vei urî. Îți scriu ca să vezi cât de spontană și de neînțeles poate fi viața. Să vezi cum sunt.

Cu drag,
eu.

Haotic

2010-09-13T16:49:00.007+03:00

eu nu sunt omul plajei...

...dar prețuiesc frumosul. și ăsta chiar e peste tot și nu îl vede nimeni. apreciază. sau pune în valoare.

mă îmbrac în verde și alerg pe culmi înalte. le colorez și le arăt lumii. îmi vopsesc dungi carosabile și le urmăresc atent, politicos și le împart prietenește cu toți ceilalți. pășesc mult în larg și aștept în zadar să mă înghită apa. în schimb mă mângâie cu valuri calde și mă încântă cu nisipuri fine. privesc mult și aproape și departe, în toate direcțiile și îmi clătesc ochii, sufletul și mintea. adun frustrări și bucurii, întrebări și tristeți, speranțe și dezamăgiri. resemnare. amintiri. cad, mă ud. mă ridic, mă usuc. râd. plâng. plec. alerg, dar mă mai opresc. revin, poate. uneori. cresc. și gândesc. observa-ma!.
văd. simt. trăiesc.
încerc, cel puțin.

Reflexii

2010-07-29T14:54:00.002+03:00

Adevărul e că, dincolo de decepții, dureri și ironii, era o femeie frumoasă. Sau cel puțin asta îi sugera în zile răzlețe oglinda în care se privea îndelung acasă, uneori fără a se recunoaște pe sine, sau vitrinele pe lângă care trecea în grabă și la care se uita uneori pe furiș. Degetele-i lungi și subțiri de pianist aranjau o suviță rătăcită și îi treierau părul arămiu în lumina soarelui. Gestul era simplu și natural, dar incredibil de profund. Îi răspândea în jur mirosul feminin și îi dădea un aer inocent de erotism, capabil să trezească la viață și cele mai reprimate instincte. Atârna lung și cârlionțat pe umerii rotunzi, acoperindu-i spatele și învăluind-o în mister. Simțea cum o gâdilă și se cutremura. Râdea apoi. I se spunea că zâmbește frumos, dar nu asculta niciodată. Deși parcă momentele astea atât de rare și încărcate de atâta beatitudine veneau să confirme faptul. Și conștientizând, râdea din nou. Parcă uitase cum să facă asta. Sentimentul era plăcut, chiar dacă extrem de volatil.

It's just the emptiness of our souls...

2010-07-20T21:55:00.004+03:00

Sunt momente în care nu mai ești în stare să definești deziluziile nici în dureri, nici în cuvinte, nici în lacrimi...

Ce vreme-i afara...

2010-07-11T00:35:00.005+03:00

Azi nu mai contează ce vrei și ce simți, atâta timp cât alții vor sau simt mai tare. Ești un pion pe tabla lor de șah unde ei te ghidează recursiv prin pozițiile care îi încântă mai mult. Nu îți poți invoca adevăratele motive pentru ceea ce ești, faci sau gândești, căci ele nu contează atâta timp cât se abat de la șablonul anterior stabilit. Chiar dacă sufletul îți sângerează, algoritmul presupune secătuirea râurilor de lacrimi care ți-ar brăzda chipul obosit.
Și neapărat trebuie să zâmbești frumos, pretinzând că te încântă jocul lor. Să fii încă unul pe lista care reunește calitățile cerute. În viață răzbesc doar cei puternici...

E destul de mică camera mea...

2010-07-07T13:17:00.020+03:00

...da' încap toți prietenii mei în ea!

Nu!

2010-06-30T03:49:00.000+03:00

Respingerile dor. De orice natura ar fi ele...

MACar de nu s-ar mai face niciodată mâine...

2010-05-27T01:56:00.003+03:00

Îmi vine să plâng. Vreau să urlu cât pot de tare, să alerg unde văd cu ochii, să vomit pe drum toată mizeria care mă înconjoară doar ca să nu mă rătăcesc la întoarcere. De parcă cineva ar vrea să mai facă cale întoarsă odată ce și-a făcut curaj să își părăsească realitatea asta atât de crudă ... ne târâm ca niște lichele pe pământul uscat și colțuros, cu gândul mereu la ziua de mâine, pe care ne-o dorim a fi mai bună. Și ce sens în tot tremurul ăsta, când ne trezim că azi nu e, de fapt, mâinele frumos care încercam să ni-l clădim ieri?! Uităm că suntem trecători în vâlvoarea vieții, că nu suntem decât frunze uscate în bătaia vântului ... ne simțim stăpâni pe noi, pe azi, pe mâine, pe timp, pe oameni, pe întâmplări. Pe prieteni. Urât obicei...

Knock-knock knocking on happiness's door...

2010-05-05T13:15:00.002+03:00

...sau ~frumusețea e în ochii celui care privește~

Moni e fericită când în jurul ei plutesc sunete colorate. Adulmecă liniștea răcoritoare a marii încăperi și sufletul nu-i mai încape în sine. E fericită când împletește codițe sau mănâncă căpșuni. Își adoră beșicile dureroase din vârfurile degetelor. Și chitara cea mică și ridată de vreme. Oh, și foaia care acum îi atârnă deasupra patului. Degetele ei au acum alte nume. Și alte întrebuințări. Sunt mai importante. Și mai fericite. Fac minuni. Nasc sunete și colorează zâmbete.
Emoția începutului îi dă putere și entuziasm, zâmbete, ambiție, soare. Speranță.

Exercițiu: Re - La - Mi(m) - Re - La - Sol //re și la doar pe jumătateeeee

Mulțumesc. (și apoi zâmbesc iar)

Cuvinte aruncare pe hârtii uitate în buzunare...

2010-04-23T20:15:00.003+03:00

Ești mic și roșu și zâmbești tâmp. Și stai în colțul tău, așa mic și roșu și tâmp și ai impresia că poți să mă controlezi. O să faci ce?! Vei sta acolo cât îți voi permite eu. Vei vedea, poate, niște coli colorându-se sau niște lacrimi vărsându-se, dar tu vei rămâne acolo, la fel de impasibil. Tu nu ai griji și oameni de mulțumit. Nu ai procese de conștiință și nici reproșuri la adresa-ți. Ești doar mic și dulce și enervant. Nu pentru mult timp! Acum sunt crudă și rea și singură și tristă. Și tu ești fraierul care mi te-ai alăturat, fără să vrei, probabil. De ce ai fi vrut să o faci benevol?! Te scap eu și de durerea asta (probabil singura pe care ai apucat să o cunoști), dintr-o singură mișcare. Dragul meu prieten...

Later: Duci o existență patetică, stai singură și privești cum ceilalți trăiesc viața care trece pe lângă tine. Inspiri adânc și fumul îți năpădește simțurile. Te închizi în cochilia ta și pretinzi ca ceilalți să te înțeleagă. Nu știi ce vrei. Vezi viața ca o dramă, acum. Oare?!

Suntem cu toții o comunitate de vise sfărâmate-n mii de rate...

2010-04-23T12:22:00.002+03:00

Te-a mângâiat vreodată până când nu ai mai putut deosebi plăcerea de durere? Sau simplul fapt că nu a făcut-o te-a îndurerat înainte de toate? Te-ai întrebat vreodată de ce e și el unul din majoritate și nu poate fi altfel oricât ți l-ai putea tu imagina? Îți dorești atât de mult să îi creionezi un contur cât mai perfect, dar creionul ți se tocește prea repede și nici foi nu mai ai destule. Nici măcar nu îi poți șterge părțile prea colțuroase cu radiera. Te dor. Ai vrea puteri magice, nu-i așa? Sau măcar ascuțimile alea să nu-ți însângereze vederea. I le-ai ascunde în păr și i-ai acoperi tâmplele cu sărutări multe și mici și calde și colorate. I-ai veghea somnul de prunc mic și i-ai fi aproape să îi alini temerile. Și nici nu ai cere foarte multe în schimb, știu asta. Ai atâtea de oferit...abia ai realizat tu asta, de unde-ar ști el atunci ce pierde? Ți-e dor și ție, nu-i așa?

Și cât de frumoasă era pe atunci Timișoara...

2010-04-16T22:02:00.003+03:00

Lucrurile se văd mai frumoase de sus. Lumea mișună și noi privim cum se agită. Se aprind rând pe rând licuricii plictisiți ai orașului și eu bântui pe străzi necunoscute. Lacrimile s-au dus de mult, dar pustiul a mai rămas oarecum. Sunt înconjurată de frumos, dar frumosul meu a rămas undeva în urmă, agățat de un gard cu sârmă ghimpată. Întunericul animă sufletele și le reînvie la viață. Și vântul le trezește simțirile și le amintește că sunt vii. Sunt culori și forme și sunete pe care nimeni nu le vede. Văd de departe viața-mi de aici, mare și galbenă și monstruoasă și mă sperie. Împrejuru-i vântul vuiește ascuțit și mă doare. Mă uit la pașii roșii care caută pe jos urme de ambiție, de tărie și de iubire. Dar e pustiu, căci ei nu urmăresc ritmul alert al celorlalți și mă lasă în urmă. Și îmi împrăștie zahăr în ochi. Și râd și plâng și alerg și stau și privesc și închid ochii. Sunt prea multe deodată. Obosesc și rămân pe loc...același careu îngust care mă strânge și îmi fură expresiile. Rămân încă o umbră tristă și comună pe aleea lungă și agitată. Mi-am pierdut strălucirea. Mă sting.

Tot poveste

2010-04-14T14:17:00.001+03:00

Multe s-au schimbat din vremurile care acum doar descrețesc frunți îngândurate. Pădurea și-a pierdut din frunze și și-a căpătat altele noi. S-a mai schimbat și decorul. S-au mai schimbat și personajele. În bine. În rău. S-au schimbat puncte de vedere și s-au copt minți. Mai mult sau mai puțin. Viața nu i-a tratat pe toți la fel. Tot legea nescrisă a pădurii domnește și tot așa-numitele, nu se știe de către cine, animale mai slabe sunt desconsiderate. Tăria aparține în continuare nepăsării, lipsei de respect și supraaprecierii. Tot vulpea sclifosită își plimbă în voie aerele, călcând în picioare, fără pic de considerație, mușuroaiele harnicelor furnici sau vizuinele rozătoarelor iscusite. E o lume egoistă și acolo, în tărâmul ce se voia a fi al făgăduinței. Și câtă speranță își puseseră bietele suflete în ceea ce le aștepta. Tot degeaba. S-au lovit din plin de viața care le fusese refuzată până atunci, ca să își dea seama ca s-au grăbit să crească. Și să plece. S-ar întoarce acum, dar hainele le-au rămas prea mici și pantofii îi strâng prea tare. Privesc cu greu înapoi căci vântul bate strașnic pe meleagurile acelea. Nici înainte nu e așa ușor cum pare. Dacă s-ar putea, să înghețe timpul în loc. În momentele frumoase, dacă se poate. Vă rog.

Dor. Şi doare.

2010-04-05T15:12:00.004+03:00

Aici nu te mai pot ascunde după clădiri noi şi străzi necunoscute. Aici aerul miroase a tine şi vântul bate mai rece. Mai bântui încă printre pereţii camerei mele mici şi înghesuite. Trăieşti în mine fără măcar să ştii asta. Sunt atâtea lucruri pe care nu le mai ştii. Pe care nu vrei să le ştii. Acolo vezi prin mine. Nu ştii să vezi viaţa ce o poartă văpaia blândă din serile tale de fericire sau aceleaşi cuvinte invariante nici cu spaţiul, nici cu timpul, nici cu omul.
Şi totuşi nici eu nu te mai cunosc, străine cu privirea absentă. Ai ridicat un zid de indiferenţă pe care sufletu-mi miop nu-mi permite să-l sfidez. Îţi mai văd doar umbra fugară pe alei şi nu-mi dau seama dacă să grăbesc pasul să nu o pierd din peisaj sau să mă opresc un pic, să inspir profund şi să te văd cum pleci. definitiv, de această dată...

Despre frumos.

2010-03-12T01:23:00.002+02:00

Azi am făcut ceva frumos.
Am adunat speranță și iubire și dor și le-am împrăștiat în lume.
Mi-am amintit că ai ce dărui, chiar dacă simți că ai rămas pustiit. Că este întotdeauna loc de mai mult. E loc de optimism, de vise, de curaj sau toleranță. Și iar iubire. Multă iubire. Și mai multe zâmbete, mai multe îmbrățișări.
Nu ești niciodată suficient de bun, destul de învățat sau prea fericit...
Am învățat că există oameni frumoși. Că nu poți să spui niciodată că ești singur...

Reflecții. Sau frânturi din gândurile unui om ce așteaptă.

2010-02-08T20:14:00.002+02:00

Te-ai uitat vreodată în jurul tău? Ai fost curios să vezi câți oameni trec pe lângă tine într-o clipă? Timpul stă în loc când aștepți. Pentru tine...pentru alții nu. Alții duc vieți agitate, au probleme de rezolvat și vieți de încurcat. Trec pe lângă tine și te ating în diverse feluri. Poate involuntar, pe o stradă aglomerată, poate înadins în timpul unei vieți mult prea complicate.
Timpul se grăbește mai încet când aștepți. Pentru tine...

Laura. Zâmbet creț cu ochi albaștri.

2010-01-31T09:57:00.005+02:00

Pentru că e ciudat cum unii oameni își pot investi încrederea în forțele tale, nu neapărat pentru ceea ce ești sau ai putea fi pentru ei, ci pentru ceea ce ești pentru tine....
Și pentru că și mai ciudat e faptul că tu însăți nu poți face chestia asta raportată la tine...
Pentru că nu ai puterea de a afirma că poți, că vrei și că vei reuși...
Pentru că îți investești și tu, la rândul tău încrederea în alții și suferi apoi când ești dezamăgit...

Pentru că există oameni care te încurajează și care te pun pe picioare de fiecare dată...
Pentru asta merită să ai încredere. Să ai încredere în ei că știu de ce au încredere în tine.

La mine acasa...

2010-01-27T12:37:00.002+02:00

La mine acasă trăiesc suflete frumoase. La mine acasă e și casa lor. La mine acasă avem de toate împreună. Avem zâmbete și lacrimi, avem mâncare și haine, facem curat și ducem gunoiu'. La mine acasă împărțim toate astea, și altele în plus. Plutește mirosul de cafea și dansează sunete în aer. Dansăm și noi cu ele, de multe ori. Ne îmbărbătăm, ne strângem în brațe și mergem mai departe. Ne aruncăm la ghenă fiecare gând negru, fiecare lacrimă și deziluzie. Ne aruncăm una alteia fericirea în brațe. Intersectăm prisme cu piramide și le tăiem cu planuri verticale fără a ști exact de ce. Descompunem matrici după reguli ciudate din exact același motiv. Alergăm prin circuite complexe cu intensitatea unui curent neobosit, încercând să eliminăm tensiunile care pot apărea uneori. Ne îmbrăcăm greutățile în culorile viselor care ne atârna de tavan. Zâmbim.
La noi acasă, nu ai voie să spui că ești singur...

Suflete decofeinizate

2009-12-23T18:28:00.002+02:00

Stă liniștită în colțul unei camere prea pline și agitate. Își soarbe cu sfială dâra de lichid negru, aburind, dintr-o ceașcă infinit mică. Îi zboară gândul la singura rutină pe care ființa-i nu o refuză, zboară în dimineți cu urme de săruturi pe umeri goi, cu amestec de cuvinte fără sens în cearceafuri improvizate, cu fum răzleț și aburi de cafea proaspătă. Adoră cafeaua făcută de el în dimineți ca astea. O savurează îndelung și o simte în toți porii. Inhalează negrul tare al boabelor și parcă uită de toate. Ceva aduce așa, a stare de bine. Îl adoră și pe el, când o iubește așa, fără să pună întrebări, când reușește să vadă nevoia ei de afecțiune și de înțelegere. Are aripile frânte, dar reușește să zâmbească, chiar dacă albastrul cerului îi e mult prea departe acum. Ține în mâini esența vieții...

Numbers.

2009-12-19T20:07:00.004+02:00

I`m home for 24 hours. I've slept 16.
I've been breathing for 19 years, 2 months and 7 days. 19 years, 2 months and 7 days of smiles, tears, joy and sadness. And I am still counting. I am counting everything. Days, nights, stars, clouds, people. People who enter and exit my life over and over. People who stay for a while, or for always. If people around me aren`t the same as they were a while ago am I supposed to be an other person too? Are those memories still mine?!
I love numbers. They are all over. There are special numbers, for ever and ever, like 10 or 12, there are numbers that were special, like 2 or 17. There are numbers for everything. There is an exact number of sugar cristals I drop in my coffee, an exact number of snowflakes in order to create the perfect winter, an exact number of heart beats that make us all live. I have 5 fingers at a hand, there are 24 hours in a day, 7 days in a week and 12 months in a year. I got a 9 at the Physics exam. I've been freezing for 3 hours in the train. I am 178 km far from my new home. I've been in love for more than 2 years and i've been alone for more than 1. I have a numb smile and a scarred heart. I just don't know how much hope i still have...

Culori: galben.

2009-11-26T00:36:00.004+02:00

Galben bacovian. E galbenă para ce o mănânc cu sete pe străzi obscure. E galbenă luna cea singură şi tristă. Îşi plânge dorul într-un ritual ciudat. Şi-a înălţat privirea sus, în negrul infinit al cerului. Şi aşteaptă. Sunt galbene felinarele reci şi sobre, aliniate la raport pe marginea prăpastiei. E de un galben dureros plumbul ce atârnă de sufletu-mi turmentat. Sunt galbeni pereţii unei săli zgomotoase. Şi câte poveşti ascund pereţii ăştia. Ăştia, aşa îngălbeniţi de vremuri...
Am citit în cărţi că şi soarele e galben. Uneori. Sau era doar?! Nici nu mai ştiu. Îl mai văd doar în desene făcute de mâini fericite.
Tânjesc după miros de sentimente aruncate de soare în sufletele veştejite fără milă de toamna asta rece şi [cr]udă...

Copaci goi. Orasul fumeaza frunze uscate.

2009-11-19T19:45:00.006+02:00

Zbor haotic de zambete imprastiate gratuit luminilor adormite de pe strada. Ceata le ineaca si le sperie. Luminile. Zambetele nu. Zambetele alea canta si zburda prin intuneric. Imprastie sunete colorate in aer si pun sangele in miscare. Pupici rosii plutesc usor deasupra cimentului rece si gol. Vapori de endorfina. Si de fericire. Ciudat cuvant. Ireal, parca. Reactii? Nu stim. Diverse. [Adresati-va medicului sau farmacistului.]
Teritoriu nou? Poate. Rezervatie naturala de suflete nelinistite. Curge noul in vene, sangele s-a evaporat de mult, pe drum. Clocot.
Nou [dupa caz, noua, noi] - camp semantic: oras, zambet, drum, voce, amintiri, trairi, vase de spalat, paine. Stil de viata.

Oameni pe banda rulanta...

2009-11-14T22:41:00.002+02:00

Un os. Ok. Încă unul. Bun. E complet. Next. Din sala de oase îi duce dincolo, la organe. Apoi îi trimit aleator prin diverse odăi. Odăi cu cântec de chitară. Sau odăi cu buze ţuguiate. Sau cu muşchi umflaţi şi neuroni obosiţi. Odăi de toate felurile. Fiecare cum merită. Sau cum nimereşte. Nimic calculat. Random stuff.
Înghesuială. Pungi multe. Şi sunet obositor de tocuri şi bârfe răutăcioase. Efect de turmă. Fiţe.

later: Clinchete cristaline de linguriţe în ceşti monstruoase cu licori negre. Presiune. [F/S]

Cafeneaua cu vise

2009-10-22T20:09:00.002+03:00

Visele mele sunt colorate şi absurde. În visele mele atârnă umbrele pe tavan şi beau ceai la halbă într-un hamac. În visele mele sunt litere amuzante pe pereţi şi muzica miroase a voie bună şi a prieteni. Ciocolata e caldă şi prăjitura e extaziantă. În visele mele, însă, nu stau într-un asemenea loc mistic încercând să învăţ chestii total aiurea. Şi nici măcar prin cap nu îmi trece fuckulta în visele mele, ştii? Şi nici măcar tu nu eşti în ele. Sunt doar eu, şi doamne cât mi-e de bine aşa. Zâmbesc. Tu ce faci?
Aşa-i că tu nu plângi când viaţa e nedreaptă cu tine? Aşa-i că tu nu eşti doar un nume pe o hârtie? Tu nu eşti un nimeni în lumea ta, pentru că pur şi simplu nu-ţi pasă, nu-i aşa? Şi ţie nici măcar nu ţi-au călcat speranţele în picioare, nu-i aşa?

Oricum, îmi ador visele colorate dintr-o zi superbă de toamnă. Restul sunt detalii...

Plecarea nu e decât o venire, dacă o privim invers

2009-09-24T13:51:00.003+03:00

M-am trezit devreme azi. Poate pentru că nu am vrut să pierd nici o clipă din această ultimă zi aici. Poate mă sperie ideea de a da deja piept cu viaţa, de a pleca dintre cei dragi atât de repede. Ciudat, căci ultimii ani au fost mistuiţi tocmai de dorinţa de a ajunge momentul de faţă.
Şi aseară m-am culcat târziu, la fel, ca să nu întrerup sau pierd nimic. De fapt, încercăm să adunăm tot mai multe de-a lungul vieţii, să nu ratăm nimic. Să nu ratăm un răsărit de soare, un zâmbet de copil, un rămas-bun sau prieteni smiorcăiţi. ochi verzi. Încerc să clipesc cât mai rar, tocmai de asta. Dacă ratez cumva momentul cel mai important al vieţii mele? Cine mi l'ar putea da înapoi, oare?

Dorm doar când e neapărată nevoie...pot visa, în rest, şi cu ochii deschisi...

Spune-mi oare mai ştii cum a fost primul început?

2009-09-24T08:06:00.002+03:00

Îmi vin idei frumoase seara când adorm zâmbind. Dar noaptea e ciudată. Se furişează tiptil şi îmi fură cuvintele pregătite pentru a doua zi. Şi m-am trezit dormind fericită, azi. Doar că uneori şi dorul te distanţează de ideea ta şi îţi inundă chipul cu nişte chestii sărate, grăbite şi fierbinţi. La fel de grăbite ca puişorul de care ziceai tu. Cum poţi să îi turmentezi sufletul doar aşa, din două cuvinte? A început să plângă concomitent cu cititul. E un puişor mare deja, vezi? face două lucruri deodată. Poate chiar mai multe.
Aproape că atinge cu vârfurile degetelor de la mâna dreaptă ceea ce a visat de când se ştie, dar încă nu a scos piciorul pe uşă (nici nu ar face-o dacă ar putea fi în două locuri deodată). Îl ţine apăsat acolo, cât mai poate, sperând să îşi amprenteze acolo iubirea şi dorul şi prietenia.
Dar tu ştii că vei fi acolo cu el şi el aici cu tine, iar cuvintele acelea frumoase vor micşora distanţa.

Iar ideea de aseară...probabil tot aici va fi, când mi-o voi aminti...

Mi-e dor de mare...

2009-09-06T19:38:00.007+03:00

"Îmi place la mare că eşti curat tot timpul...marea te spală...
Şi eşti sărat, nu? te spala şi te sărează..."

Amân postarea asta de pe o zi pe alta în speranţa că amalgamul de sentimente în care am înotat o săptămână se va lăsa într-un final transfigurat în cuvinte la fel de măreţe. fără succes...

Albastru sărat fără de margini. Poţiune cristalină cu puteri magice. Entitate supremă şi necunoscută. Un milion de descrieri pentru aceiaşi unică, eternă şi covârşitoare frumuseţe.
Marea...

Cum aş descrie-o la o primă vedere? Fascinantă...pură...albastră...şi...mare. şi a mea.

Muză până şi pentru cei mai neinspiraţi artişti. Născătoare de talente nebănuite, de sentimente demult uitate, de lacrimi fugare pe chipuri impresionate. Prietenă nestatornică.

Am ştiut din prima clipă că mă aşteaptă, căci deşi nu o vedeam încă, îi simţeam prezenţa. M-am trezit din somnu-mi anevoios şi mi-am lipit privirea de geam. Pleoapele grele mi-au tresărit brusc şi un zâmbet larg mi-a inundat chipul adormit. Dorinţa ce-mi mistuia sufletul de o viaţă şi ceva a luat brusc formă paralizându-mi corpul, lăsându-l la mila celor mai diversificate sentimente posibile. şi imposibile.

Un albastru nemaivăzut mă ispitea zilnic şi mă lăsam supusă în voia-i, fără urmă de răzvrătire. Înotam în larg ca să îmi adun (sau scad, nu ştiu exact) gândurile. Am adunat prea multe, se pare, căci nu reuşesc acum să mi le amintesc pe toate. Era totul mult mai uşor acolo. Eram doar eu. Şi marea. Şi îi povesteam. Şi ea mă asculta. Şi mă sfătuia. Mă făcea fericită.
Atunci, acolo nu conta nici singurătatea, nici amărăciunea, nici ratările. Căci sarea le dizolva pe toate şi marea mă îmbrăţişa blând cu valuri calde.

Dacă m-ai găsit înseamnă că mă căutai, nu-i aşa?

2009-08-14T21:38:00.003+03:00

Te-am visat aseară. Mă sunaseşi să-mi spui că m-ai găsit. E ciudat că m-ai găsit tu, când de fapt eu eram cea care caută. Mi-ai mângâiat sufletul şi mi-ai deşteptat simţurile. Îţi uitasem vocea. Nu, nu pe tine te-am uitat. Dar mi-am amintit brusc, şi am ştiut că eşti tu în spatele receptorului. Rostindu-mi numele ţi-ai aruncat fiecare moleculă în braţele mele. Ţi-am creionat, mişeleşte, chipul în fiinţa-mi însetată de iubire. Eşti prizonierul meu acum!
Ştii ... când eram mică tata îmi citea poveşti înainte de culcare ... până când, într-o seară, a apăsat un buton, de două ori. De atunci a rulat la nesfârşit aceiaşi capră cu trei iezi, cu râs cristalin de fetiţă pe fundal.
Mi-ar fi plăcut să pot face asta, să îmi aud numele din buzele tale seară de seară. Dar ... dacă m-ai găsit înseamnă că m-ai căutat, nu-i aşa?

Mă vei căuta din nou când îţi vei da seama că nu mai sunt...?!

PS: nu mai sunt acolo ... de fapt, nu mai eşti aici ... de fapt, eu tot aici sunt ... tu de ce ai dispărut?

Rău de oraş...

2009-08-11T15:24:00.004+03:00

E a doua zi de captivitate în acest mediu maliţios şi corpul meu refuză să accepte schimbarea. Sufăr de căldură şi de praf şi de gălăgie. Vreau să vărs toată înverşunarea asta şi să fug înapoi unde - mi-am dat seama ulterior - e, de fapt, locul meu. Să fug cât văd cu ochii şi să nu vreau să privesc înapoi. Să mă trezesc sictirită în toiul nopţii, după ce abia adorm, de caii care rumegă la capul meu şi se împiedică în cort. Să îmi beau cafeaua la Ji`ji. Să cutreier în neştire frumuseţile ascunse din ai noştri munţi. Să mă plâng că nu mai pot şi să ne oprim la bere la terasă la Cornel. Să cântăm în jurul focului şi să râdem în neştire până-n ore târzii din noapte. Să dorm îmbrăcată în 3 straturi de haine şi să îmi fie frig. Să simt denivelările de sub cort. Să mănânc paste cu dghidghigoţi. Să mă spăl pe dinţi în apa de râu. Să frec oalele cu nisip.
Să mă trezesc dimineaţa şi să o iau de la capăt...

Să cânt praf de stele în sunet de chitară şi să ma pierd în ochii tăi nefiresc de albaştri...

~măcar de-aş şti că vei mai trece prin viaţa mea chiar dacă numai să îmi spui că nu am visat~

Romanian paradise

2009-08-10T11:40:00.010+03:00

Nu vreau să fiu printre voi!
(o maşină mult prea colorată goneşte spre o realitate mult prea crudă)

La voi era seară şi oamenii îşi mişcau greoi trupurile obosite prin astfaltul supraîncălzit, în haine şocant de subţiri. La noi umbre înfrigurate bântuiau poteci străvechi în lumina orbitoare a unui corp perfect rotund căruia i se închina întreaga vale. La voi e agitatie pe străzi şi praf şi stâlpi monstruoşi care vă luminează (teoretic) calea. La noi se auzeau cântece şi poveşti, vesele şi triste, mai tare şi mai încet, mai departe şi mai aproape, căci ne adunam ca nişte primitivi în jurul unei zeităţi viu colorate cu puteri nebănuite, care ne încălzea trupul şi, mai ales, sufletul. La voi e stres şi oboseală şi monotonie. La noi era aventură şi prieteni şi împlinire.

Voi sunteţi obosiţi şi nu mai ştiţi zâmbi. Aţi uitat să vă bucuraţi de ceea ce aveţi în jurul vostru. Voi sunteţi reci şi indiferenţi şi urâţi pe toată lumea.
Noi nu am uitat încă să iubim. Să iubim frumosul, să iubim o ploaie torenţială, o noapte canceros de rece, o luna uimitor de rotunda, un foc impresionant de ocrotitor, un drum chinuitor de lung, sa iubim prieteni parcă ireal de apropiaţi.

Mi-e frică de voi că îmi veţi ucide iubirea. daca nu aţi facut asta deja...

Minimarket-supermarket-hipermarket-gigamarket-terramarket

2009-08-01T16:57:00.005+03:00

Uiteeeee!!! Ciorba de burta la conserva.
Dar nu iti place asta
Stiu. Dar uite: ciorba ardeleneasca, ciorba de pui, de vacuta, tocanitza de porc, de vita ... la conservaaaaa. Sarmale la conserva. Mazare cu piept de pui. Carnaciori cu fasole.
Pana si pateu este la conserva. Conserva la conserva :> Fara conservanti :>
Bun. iau din asta. si din ailalta. Dar de cand mananci tu asa ceva? Hmmm...de cand am de supravietuit o saptamana in varf de munte, oare?! A, da, bine.
Oooaaaaaaa. uite si de'alea. De care? Alea? Nu, celelalte. Ah, bine. Si? Poi si vreau si de'alea. Si de'alealalte. Le vreau pe toateeeee.
Tac....tac...tac...tac...tac.... %^&%*,20 de lei, va rog.
Caaaaaaaaaaat? Bine...
ai te rog 20 de bani? da. ms. bun. hai sa mergem.
Lefter Popescu, and u? ah, nice to meet you!

auzi, am uitat sa luam aia, si cealalta. bun, mergem dincolo....

Tare as vrea sa scriu oarice, Doamne, da` nu stiu ce

2009-07-28T23:22:00.006+03:00

*Tare sunt singur, Doamne, si piezis*

De parca ar vrea cineva sa citeasca pagini din fascinanta`mi viata... De parca i`ar pasa cuiva cum raschetez eu peretii din camera mare sau cum car mobila si dau raid`uri de shopping prin magazine cu materiale de constructii. Sau poate balaceala, vara, nebunia, soarele, resemnarea si vacanta care ma inconjoara sa starneasca vreun dram de interes?! De un` sa stiu eu?! Sunt doar inca una care scrie ca sa se afle in treaba, sa aminteasca lumii ca exista, ca respira si ca face umbra pamantului. Dar nu conteaza, oricum umbra ce o fac eu e mai frumoasa decat a celorlalti >:) si oricum nu prea imi pasa cum e, de fapt. Sunt inca o viata, printre alte milioane de vieti, care s`a trezit din hibernare si desi brazdata de experiente neplacute, isi recladeste vise peste vise si isi imprastie zambetul pe unde merge.

Tare mi`i bine azi, Doamne, si zambesc!

visele nu ti le dau - nu mi le poti lua ...oare?!

2009-07-21T21:23:00.004+03:00

.........................bullshit.........................
mai intai a fost cerul si pamantul, apoi au aparut vanatorii cu suliti de fier. la inceput vanau dinozauri pentru ca erau mari si le gadilau orgoliul. acum...au devenit sadici si brutali si indiferenti, hranindu`se cu vise. Visele mele, poate si ale tale sau ale ei sau ale lor sau ale voastre. Visele care roiesc cu milioanele pe strada, fie ele mai mari fie mai mici, mai importante sau nu, mai realizabile sau nu...sunt totusi visele oamenilor si nu au dreptul sa fie rapite asa, fara mandat.
si se trezeste omul de rand si isi da seama ca s`a strofocat o viata pentru ce?! pentru nimic, caci visul cel mai de pret i`a fost luat de sub nas, si odata cu el si altele. si altele...si tot asa. la nesfarsit. viata e dura. e curva si urata si murdara si nedreapta. si e nasol cand ajungi sa vezi ca ai trait degeaba pana in momentul de fata. ca esti din nou un fraier cu f mare si ca toate principiile si gandirea si tot ce tine de tine, de fapt, nu valoreaza nimic. esti un zero. un zero barat.

"pe omenire o doare in fund de soarta ta"

viata e banul si banul e viata. ne inchinam la un zeu mult prea puternic si suntem incapabili sa vedem mai departe. suntem limitati din toate punctele de vedere, suntem niste fiinte josnice, cu mult sub orice punct de extrem, suntem integrati intr`un mediu ostil din care capabili sa derive sunt prea putini.

Didascalii

2009-06-30T22:18:00.006+03:00

Scena intensa de saruturi, imbratisari patimase si vadita placere. Tentatia e la ea acasa si refuzul sau inhibitiile sunt cuvinte tabu. Un el si o ea se iubesc intr`un decor sec, dar extrem de familiar.

El
(regretand oarecum,
dar incapabil sa dea inapoi): ...

Ea profita la maxim de moment, fara a cantari orice alte aspecte, zambeste provocator si e fericita

El
(dupa o pauza meditativa,
privind feroce, cu o 'resemnare'
mandra pe chip): Esti femeie...

Ea in continuare in aceiasi stare euforica, schiteaza mii de cuvinte prin zambet

El
(napadind-o cu saruturi
fierbinti asemeni unei
feline pradatoare): Si eu sunt barbat!

Si se iubesc in continuare, caci cenusa inca mocneste si dimineata, in urma focului din seara de dinainte. Si pentru ca iubirea lor, ridata de trecerea timpului, scanteiaza inca, apropiindu`i si impreunandu`le sufletele. In camera mica si inghesuita, timpul pare sa fi stat in loc. Asa...cam cat o viata de nenascut.

Endlove.Cpp

2009-06-20T14:27:00.001+03:00

Mii de bucati de inima zac triste pe podea...

2009-06-18T15:19:00.003+03:00

Puf! Cu niciun milimetru mai la stanga sau mai la dreapta, cu o precizie de ceas elvetian, a lovit ca un meteorit pe un camp minat, drept in inima-i deja ranita.

~Ai dreptul sa stai pe jos, sa tremuri si sa plangi. Orice impotrivire va fi folosita impotriva ta la tribunal.
Dar...
Strange-ti ursul in brate si taci. Iti va trece, oricum nu conteaza, te-ai obisnuit deja.
Si totusi...
Nimic. Te pup. Ceau.~

Pe obrazu-i brazdat de un milion de probleme ii curg lacrimi mari si fierbinti ce fug grabite spre picioarele-i albe de pe gresia rece. Sta asa de doua ore si strange in brate un ursulet de plus. Un teanc imens de caiete neatinse ii urla, in cor cu zecile de ferestre de mess ingrijorate, dar ea nu aude decat sunetul fericirii lor. Vede aceiasi poveste, odinioara cea mai minunata dintre toate, dar cu un alt personaj si asta ii schimba statutul. Acum povestea aceea e trista. Atat de trista incat ii plang si amintirile inramate din camera. Ii plange sufletul, si mintea, si inima...ii plange intreaga fiinta. O doare fiecare gura de aer si fiecare gand naravas o loveste si mai mult. Isi doreste sa alerge, sa urle, sa uite. Se vrea inapoi in povestea ei, dar nimeni nu o mai primeste. A ramas pe margine, privind. Privindu-si povestea ei si a celorlalti, a celorlalti care cel mult ii arunca un leu, vazand-o ca pe o biata cersetoare la colt de strada. Nicidecum prietena care le-a fost alaturi de-atatea ori. Nu a mai ramas nimic din zambetul colorat ce-si imprastia ecoul prin oras. E doar o umbra ce se micsoreaza pe masura ce soarele se inalta pe tron. A obosit de-atata plans si adoarme cantandu-i ca l-a iubit, doarme un somn dureros, intrerupt de suspine adanci si lacrimi razlete. Viseaza:

...Nu pot sa pricep nici in ruptul capului de ce voia Omul de Tinichea o inima. Ala era prost la cap? Sa bata atata amar de drum si sa infrunte atatea pentru ce? Nu avea cu ce-si bate capu? Nu s-a gandit saracul ca ii vor rugini toate incheieturile din cauza izvorului nesecat de lacrimi ce i l-ar cladi o inima... Fraierul! ...

No words, just feelings...

2009-06-17T22:26:00.001+03:00

Rosu de mac

2009-06-05T16:12:00.007+03:00

Macii imprastie miros de prietenie printre oameni si ii face mai fericiti. Le descreteste fruntile si le increteste parul. Le ridica colturile gurii si le scoate sunete colorate din gura. Le bronzeaza zambetul la lumina blonda a soarelui de iunie. Rosul lor radiaza incredere si alunga singuratatea.

Mai nou imi plac macii...

Nu exista prieteni, doar momente de prietenie...

2009-05-26T14:52:00.002+03:00

Si e trist cand ajungi sa iti dai seama ca pana si prietenii, la fel ca tot ce tine de viata asta, se dovedesc a fi efemeri. De fapt, e prost cel ce crede ca prietenii sunt pentru toata viata. Cine a zis asa ceva?! Prietenii sunt acolo cat timp au ce profita din urma ta, iar cand nu mai ramane nimic, te trezesti singur. Numai fraierii nu profita, cei care cred inca in existenta sentimentelor pure, a sprijinului neconditionat si a relatiilor dezinteresate. Cine naiba a si fost desteptul care a inventat prietenia?! Oricum traim intro lume de oameni egoisti, unde ne calcam reciproc in picioare pentru a ne atinge telurile, de ce sa ne mai prefacem atunci ca suntem prieteni?! Nu suntem, chiar deloc. Suntem niste fiare, fiecare luptand pentru sine. Invidia, egoismul sau lasitatea ce caracterizeaza umanitatea zilelor noastre nu lasa loc de prietenii. Ne amagim doar ca avem prieteni, avem intelegere, sprijin reciproc, momente bune si rele de impartit. Suntem singuri, de fapt, intro mare de oameni mult prea ocupati sa isi vada de vietile lor, care nu fac decat sa iti intareasca sentimentul de singuratate care te cuprinde in rarele momente de luciditate (-viata e o cursa nebuna, mult prea rar ai ocazia sa deschizi ochii-). Poate nu ai simti la fel de intens singuratatea asta intre straini. Ai sti sigur ca esti doar tu cu tine, ca nu ai la cine apela si ai invata sa traiesti asa. Dar ce faci cand realizezi ca esti incapabil sa mergi mai departe, obisnuit fiind sa imparti totul cu cei care pareau disponibili, si astepti, poate, ceva ce nu mai vine? Constientizezi cu timpul ca nu ai ce astepta, pentru ca suntem, in definitiv, singuri. Suntem mult prea egoisti pana si sa ne impartim singuratatea cu cineva.
E atat de stupid omul care are impresia ca toti gandesc ca el, ca daca lui i se pare firesc sa imparta totul si pentru altii e la fel. Si e atat de trist omul de acest gen. Saracul fraier...pe ce lume traieste?! De ce nu l`au invatat parintii cum stau lucrurile?!

Nimic nou sub soare

2009-05-24T19:43:00.002+03:00

Stiu, nu ma mai certati atat. Stiu ca a trecut ceva timp. De fapt, toti stim ca timpul trece, si desi gasim timp sa ne lamentam pe chestiunea asta, nu reusim nicicum sa valorificam clipe pretioase care trec pe langa noi ca un tren intro gara parasita. Ne plangem ca nu avem timp, ca avem teze, si atestate, si bac si admiteri si dureri de suflet, de minte si de inima (si de dinti, ca imi creste maseaua de minte), dar nu suntem in stare sa ne concentram pe ce avem de facut, sa chiar facem ceva nu doar sa visam la cai verzi pe pereti. E trist ca e asa. Si nu am mai scris nimic tocmai de asta, pentru ca sunt certata cu mine, cu fiecare bucatica din mintea, din inima si din corpul meu care ma impiedica sa fac ceea ce mi`as dori. Detest fiecare zi care trece la fel ca cea dinaintea ei. Detest aceleasi inceputuri care se pierd pe drum si nu au ocazia sa se finalizeze. Detest regretele, lipsa de inspiratie si incapacitatea`mi de a ma impaca cu mine insumi si cu ceea ce ma inconjoara.

Xjhgli;oigyfnb k;;ojg

2009-05-14T15:03:00.004+03:00

Scrieti un eseu argumentativ, respectand conventiile specifice acestui tip de compunere, in care sa tratati tema vietii cotidiene, dand argumente si exemple cu care sa va sustineti ideile. Bafta! [Asta ca sa nu incep direct sa ma plang ca is stresata sau sa ma laud pentru minunatia de teza la romana]

In opinia mea, viata cotidiana este una mult prea agitata pentru fiecare din noi. Individul secolului 21 se confrunta in primul rand cu o criza accentuata de timp, timp care pare sa se contracte tot mai mult, ucigand cu mila clipe mult prea scurte si vise prea indraznete. Lipsa de timp genereaza stres, nervi, certuri, oboseala. Degenereaza de fapt. Degenereaza o umanitate roasa de griji, prea putin carpita pe alocuri. Oamenii uita sa respire aer curat, sa ii vada pe cei dimprejurul lor, sa zambeasca. Traim intro lume de oameni tristi si frustrati. Stresati si obositi. Irascibil si nervosi. Fraieri.

In concluzie, desi incepusem postul cu ganduri marete, evenimentele de pe parcurs mi`au dus la dracu toata inspiratia si inchei acest post lamentabil prin a va ura o zi buna, macar voua. Promit sa ma revansez, cat de curand.

Asimptota spre absolut

2009-05-07T15:13:00.003+03:00

Esti un fir de iarba ce se leagana in suflul vantului. Esti singuratate si nesiguranta si teama, inchise intrun turn de fildes ale carui porti refuzi sa le deschizi chiar si iubirii, care te`ar putea readuce la viata. Ma alungi cu cruzime si apoi ma vrei inapoi. Imi spui cuvinte frumoase si urate, esti bland si tiran, ma inalti si ma cobori, ca sa ai de unde ma culege. Ai inima ranita (ce coincidenta!) dar vrei sa oferi tot, chiar si fara nimic in schimb, desi ideea nimicului te sperie oarecum. Parca tanjesti, totusi, dupa ceva, orice. Franturi de sentimente care sa te aline. Le doresti, de fapt, dar iti e mult prea frica sa iti parasesti cochilia si sa`i zambesti strainei care iti regleaza pulsul. Intreaga`ti fiinta de copil inocent tremura dupa ele, dar barbatul in care esti incorsetat te impiedica sa vezi asta. Pacat. Speri ca cineva, candva, cumva, de undeva sa iti darame zidul care te izoleaza de viata, fara sa incerci macar sa vezi ca, de fapt, e nevoie de tine pentru asta. Caci de fiecare data cand cineva a incercat sa`ti sufle raze de soare in inima, te`ai afundat mai tare in intunericul singuratatii tale.
Esti marea, cand calma, cand agitata, care va fi mereu dragostea tuturor. Iar eu, soseaua serpuita de`a lungul tau, pe care o atingi uneori cu valuri furtunoase si taioase si blande si calde. Soseaua pe care nu o vei acoperi nicicand pe de`a`ntregu` pentru ca stii ca ai face`o sa dispara astfel, pentru totdeauna. Dar ceilalti nu pot intelege si au evitat furia ta inventand distanta. Distanta, cand mai mare, cand mai mica, care nu face decat sa alimenteze dorul.

Imi curge in vene

2009-05-07T13:08:00.004+03:00

Niste muzica buna [mersi Andy], ca sa va delectati si voi un pic. Poate o sa imi fac un obicei din asta, asa once in a while, numa ii kinda aiurea ca nu gasesc linkuri la toate, da' cum voi sunteti copii mari si intelegatori, va descurcati si asa. Auditie placuta ;)

Story Of The Year - Untill The Day I Die

Skillet - Comatose

30 Seconds To Mars - The Kill

Bleak feat. Ana Johnsson - Fate
-fara varianta de adus aici, din pacate...

Adema - Do you hear me
-la fel...

Zumzete de fericire

2009-05-05T16:15:00.006+03:00

Norul care ii acoperea cerul, dar cu care se obisnuise totusi, disparuse acum lasand totul parca mult prea senin pentru furtuna perpetua ce era viata ei. Nu l`a urat niciodata, nici macar in momentele cand ii intuneca zarile, ascunzand soarele de ochii`i de copil, nici cand ii inundase lumea fara sa ii arunce colacul de salvare. De fapt, in vene`i curgea iubire. O iubire din toata inima, cat toate iubirile din lume adunate si puse intrun singur suflet, o iubire nemarginita. Si desi si`a visat viata in albu`i inocent, acesta i`a impiedicat intrun final drumul viselor ei spre soare.

Dar daca un nor nu se misca la suflul vantului, atunci ce altceva?! Si nu dupa o simpla adiere, caci dragostea lor se tinea puternica, dar dupa furtuni mari si tot mai dese, norul cel alb si pufos s`a indepartat de pe cerul ei, luandu`i bucati de suflet si lasandu'i inima bietei flori intro iarna polara fara sfarsit. Sau...sau cel putin mult prea lunga pentru sufletu'i firav. Si multi fulgi si stele si pomi au incercat sa o traga de privire in sus, spre soare, in timp ce ea se incapatana cu cruzime sa scruteze orizontul dupa povesti de mult timp apuse.

Totu`i efemer insa, si in primavara tardiva a inimii ei, o albinuta zumzaie a zambete si sperante.

Poveste

2009-04-29T19:40:00.004+03:00

Cica traiau in padure mai multe animalute asa impreuna si fericite, chipurile, fara conflicte majore, sau fara prea multa minte ca sa isi dea seama de fapt de cum stau lucrurile in lumea lor mica si agitata. Viata le era linistita, in principiu, cu aceleasi eterne povesti de tot felul, mai mult sau mai putin ratate, cu aceleasi personaje mai mult sau mai putin enervante, aceleasi probleme existentiale etc etc. Acuma, ca unii erau mai buni ca altii sau ca aceiasi unii puteau face chestii pe care ceilalti nu, nu se stie cine, cand si de ce a stabilit, dar astea erau legile padurii. Si desi fiecare isi avea, in egala masura, partea lui de indeplinit in aceasta fascinanta lume in care traiau, erau acei unii, mai buni, cum ziceam, care erau in stare sa faca orice, si in acelasi timp nimic, dar un nimic, care, bineinteles, era mult mai bun decat nimicul, sau de ce nu, totul pe care il faceau ceilalti. Acuma, chestii concrete, sunt mult prea multe de insirat, dragi cetitori si cetitoare, dar aceleasi personaje fac aceleasi lucruri, over and over, cum altfel decat, bineinteles, foarte bine?! iar ceilalti, tac si inghit sau daca deschid pliscul/botul sunt desconsiderati. Pentru ca daca si`ar fi chemat si ceilalti mamicile bazate sa ii ascunda sub fuste cand aveau nevoie, poate nu as mai fi povestit aici. Doar ca inca mai sunt si animale fraiere, zic, care inca mai cred ca se pot afirma pe propriile puteri si spera ca cineva sa le remarce.

Let`s give it a try :D

2009-04-27T15:50:00.005+03:00

Circula un zvon cum ca s'a pus la bataie un ipod de 80 Gb [80, am scris bine ;)] dupa care mor toti bloagarii. Aflati mai multe aici, iar una din putinele cerinte ale acestui concurs este si acest link.

Bun, acum sa trecem la partea cu povestitu'. Nu am fost niciodata o persoana norocoasa, actually nu prea indraznesc sa sper nici de data asta, dar cine stie...poate odata tot da norocul si peste mine. Si spun chestia asta pentru ca, pe langa multe alte experiente care mai de care, prin care am trecut vitejeste pana in prezent, bineinteles ca am avut patanii legate si de acest gadget. Ma rog nu chiar asta, ca atunci chiar ca m'as fi dat cu capu' de pereti. Aveam acum doi ani muncitori, eram cu casa intoarsa pe dos pentru niste modificari si muncitorii astia, pe langa multa bere si mancare si alte cele consumau si foarte mult lichid de ala negru gazos [pepsi], dar caruia nu ii voi face acum reclama. Si fiind perioada de promotie, eu avand o gramada de capace cu tot soiul de coduri ciudate si o gramada de timp liber mi'am incercat norocul, care culmea, sau cel putin asa ziceam pe atunci, m'a gasit intrun final. Mdah, toate bune si frumoase, fericire mare in familie, "d-soara Monica: ati castigat un mp4-player". Dar, as usual, there's always a butt, fericirea nu urma sa dureze prea mult...A sosit si minunata jucarie, destul de dragutza, de altfel, adica ma rog, pt mine a fost gorgeous, neavand posibilitatea sa imi iau ceva mai bun, iar a doua zi in culmea fericirii am si inaugurat'o pe ceva drumuri ce le aveam de facut prin oras. Norocoasa din fire, cum ziceam, s`a nimerit sa merg la balaceala, dupa ce mi'am terminat treaba, dar fiindu'mi prea lene sa mai trec pe acasa sa las lucrurile de valoare, pe care de obicei nu le iau cu mine prin locuri de'astea, am ramas cu ele la mine. Big Mistake! Ce alte completari mai trebuiesc? :-j Traim in Romania, finalul a fost deci unul previzibil, norocoasa de mine fiind fericita intrun final ca au fost atat de amabili nenorocitii aia de hoti [%$&$(#$%^] sa ne lase macar hainele si actele. Wonderful! :> Nu tu telefon, nu tu player, nu tu bani, nici macar sucu nu ni l'au lasat :( Si nu insist acum pe partea sad, pe scandalu de acasa sau pe parerile de rau, ca oricum nu isi mai au sensul.
Si desi stiu ca m'am lungit oricum mult prea mult, trebuie totusi sa adaug, in cinstea prietenilor, pe care la nevoie ti'i cunosti, ca am primit ulterior un nou player, de ziua mea, dar care a imbatranit inainte de vreme si momentan e in agonie...

Inca o clauza pentru a ma inscrie in concurs si gata, spatiul gadgetului e impressive, de'a dreptu', nu stiu daca voi reusi vreodata sa il umplu, daaar...muzica de calitate mai exista inca, si daca cat sa umple niste 80 de giga. There's nothing but music runnin` through my veins...

PS: O sa am de facut un trilion de drumuri la si de la Timisoara, daca imi iese pasenta cu facultatea, deci voi avea ocazia sa umplu de 80 de mii de ori cei 80 de giga.

Ploaia

2009-04-22T23:17:00.006+03:00

Iubesc ploile torentiale de vara. Au o putere a lor magica. Te inveselesc si te intristeaza in acelasi timp.

Dansez, plang, dansez, cant, dansez.
Ma plimb, gandesc, respir.
Imi curge parul suvoaie de apa pe fata si tremur si zambesc si plang si ma bucur...

Trec zambete si lacrimi pe chipu`mi ingandurat caci un el imbratiseaza o ea mult prea subtire imbracata pentru vremea crancena de afara. Locul in care se adapostesc din calea furtunii se micsoreaza vazand cu ochii, dar iubirea lor pare a`i tine in siguranta. Si imbratisati in sarutari fierbinti. Si trec pe langa ei, ascunzandu`mi fericirea ce mi`a invadat chipul. Si poate ei nu vor sti cine a fost straina din ploaie niciodata. Se vor mai iubi o vreme, poate, si apoi vor iubi si pe altii. Dar sunt doar ei intro imbratisare parca nesfarsita pe strada pustie si verde si uda. De ce s`ar gandi chiar acum ca timpul trece pe langa ei precum straina cu zambetul trist?

__________________________________________________________________

U used to be my superhero

2009-04-18T11:35:00.002+03:00

...but now u`r not!

Ucid fara mila in fiecare seara zeci de ganduri care inca se mai abat pe plaiuri interzise. Zeci de trairi pier in negrul dens al noptii ca sa iti cada in par drept flori de pomi infloriti la dimineata, fara ca tu sa stii ce inseamna asta. Inca ma mai doare seara uneori, ma dor incercarile disperate de a adormi, ma dor mesajele de noapte buna pe care nu le mai primesc eu. Ma doare, intrun mod extrem de egoist, faptul ca am ramas singura in ceata care ma invaluie.
E de apreciat totusi ca soarele nu mai e atat de scump privirii. Ca isi lasa razele jucause sa lumineze pana si chipurile celor mai intunecate persoane. E de apreciat cum copilul incapabil sa se descurce singur devine din ce in ce mai stapan pe sine si incearca sa se detaseze de dependenta ce ii macina intreaga fiinta. E de apreciat ca isi imbogateste tot mai mult vocabularul cu expresii extrem de benefice cum ar fi "vointa", "incredere in sine" sau "pofta de viata". Treptat va inceta sa fie copilul pe care il stiai tu...si poate, dar numai poate, iti va lipsi si tie uneori....

Leapsa time again

2009-04-11T12:55:00.004+03:00

Pasata tot de colega'. Sa vedem ce iese ;)

5 melodii straine ce merita ascultate: (primele care imi vin acum in minte)
-Apocalyptica feat Adam Gontier - I don`t care
-Metallica - Nothing else matters
-Plain White T`s - Hey there Delilah
-Pink Floyd - Hey you
-The Rasmus - Still Standing

5 melodii romanesti ce merita ascultate: (la fel)
-Vama Veche - Epilog
-Vita de Vie - Lasat pustiu
-Vama Veche - Zmeul
-Vama - Scrisoare catre Fat-Frumos
-Vama - 117...infinit

5 carti ce merita citite:
-"Soni" - Andrei Ruse
-"Memoriile unei gheise" - Arthur Golden
-"Napalm d'Or" - Daniel Silvian Petre
-"Maitreyi" - Mircea Eliade
-"Douazeci si ceva" - Ian Hollingshead

5 filme ce merita vazute:
-Blood Diamond
-Slumdog Millionaire
-The Simpsons Movie
-The curious case of Benjamin Button
-Finding Nemo

5 piese de teatru ce merita vazute:
-Steaua fara nume (incerc sa gasesc un link)
-Descult in parc
-Strip-tease
-Si ministrii calca stramb
-Nevestele vesele din Windsor

5 persoane admirabile:
fiecare e unic in felul lui, gandeste diferit si e vazut diferit din exterior. oricine poate fi o persoana admirabila pentru un cineva, deci nu ma pronunt aici.

Dau mai departe aceasta leapsa oricui vrea sa o preia ;)

Mi`am gasit vocatia!

2009-04-09T22:01:00.002+03:00

Si anume aceea de colega de camera a lu` asta. Ne vorbeam noi si ne faceam iluzii si imparteam impresii si puneam tara la cale in timpul alergarii de seara :> [ca deh, fete responsabile, viata sportiva, etc etc] si am ajuns la concluzia ca suntem predestinate :> Si acuma ma gandesc daca sa dau in vileag planurile noastre de bussiness-women, in timpu studentiei. Desi probabil nimic nou sub soare. Oricum, calitatile`i deosebite de arhitecta cu gandirea`mi complexa de programator par sa faca treaba buna si deci si prin urmare: let the party begin \:d/

Are u sure u want to close the window? (Y/N)

Un titlu mult prea nesugestiv incat sa iti atraga atentia

2009-04-03T22:53:00.004+03:00

Pe masura ce intunericul pune stapanire pe intreg orasul, zumzetu`i caracteristic se evapora pe nevazute in inaltul nemarginit al cerului. Si cu el si gandurile noastre. Oare cate zeci de mii de idei zboara spre cer intro secunda dintr`o seara de aprilie? Nu stii pentru ca nu ai timp sa te mai uiti in sus, sa lasi deoparte alte griji si sa cauti cu privirea acel ceva care sa iti aline sufletul zbuciumat. Stelele mii clipesc repede ca sa nu adoarma. Unii sunt fericiti acum, altii tristi. Un bebe poate aduce zambetul pe fata celor ce`l asteapta in momentul asta, in timp ce un batranel isi poate intrista persoanele dragi care nu l`ar lasa sa plece. Un cuplu fericit se poate forma in timp ce un altul sa se destrame. Ai putea sa iti petreci timpul mai productiv acum decat sa citesti un blog jalnic.

Imi place sa ma uit la stele seara in drum spre casa. Imi place sa admir eclipsa de luna dintr`un sac de dormit, dimineata la ora 5 pe malul Crisului, inainte de a merge la scoala. Imi place sa am timp sa imi bat capul cu chestii total neimportante. Nu neaparat neimportante, ci pur si simplu care sa nu coincida cu ce considera cei din jur a fi important. Ce variante de bac sau culegerea pt admitere? Cand eu am atatea intrebari fara raspuns... atatea framantari de adolescent in pragul de a da piept cu viata. Si nu stiu de ce nu se considera si timpul alocat activitatilor de genu important... De ce se ghideaza o omenire intreaga pe principii stabilite de nu se stie cine? De ce nu se pot opri oamenii in loc pentru o clipa ca sa isi caute cu adevarat sensul vietii, sa poata constientiza ca ceea ce fac este ceea ce vor, ca nu isi risipesc momente pretioase ale vietii pe nimicuri? Nu ar fi mai usor oare sa intampinam tot ce e de intampinat in aceste conditii? Caci pentru fiecare 60 de secunde petrecute in locul nepotrivit, cu persoanele nepotrivite, pierzi un minut pe care nimeni nu ti`l poate da inapoi. Timpul e mult prea grabit, lumea intreaga e mult prea grabita...doar ca nimeni nu stie unde...

SONI

2009-03-26T15:37:00.009+02:00

~Ma cheama Sonia. Am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. Te-ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai sti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. Ai un destin maret. Astepti o minune, stii ca o sa vina pentru ca asa se termina toate filmele americane. Viata mea o ia razna. Trebuie sa imi schimb sistemul de valori despre tot ceea ce ma inconjoara. Reguli noi. Intrebari noi. Poate cel mai important, cautarea unui sens al propriei mele existente. Trebuie sa stiu ca n-am trait degeaba, ca n-am fost doar un alt personaj sec din cele peste sase miliarde. Boala mi-a deschis ochii. Nu conteaza cand mori pana la urma. Asa ca le-am incercat pe toate. Ai sa vezi. sex, droguri, tratamente… am intalnit o gramada de lume. Ba chiar am reusit sa ma indragostesc. De un barbat diagnoticat cu hiv. O relatie total diferita despre ce ai crede tu ca e intr-o relatie...~

I so f*ckin` want the book. Nu bani, nu ziua mea, nu Craciun, nu nimic! :(( Dar sunt deschisa oricand pentru acest cadou, intrucat poate vreti sa va aratati afectiunea pe aceasta cale. [Libraria Galaxia Gutemberg-32 lei]

Later Edit [27 martie]: Deci am ramas socata azi cand am primit`o :x. Thanks a lot Tzootzy >:D< Raman vesnic indatorata. Iar acum ma scuzati, am o carte de citit.

Fluviu dezertor...

2009-03-26T14:17:00.006+02:00

"Am inceput sa-ti simt absenta
ca pe o prezenta
la fel de dureroasa
dar mai tandra

Inca te simt curgand prin trupul meu,
usor,
desi-ai plecat,
ca un fluviu dezertor,
secandu-ti vechea matca"

D-S. Petre

O zi in care n`am zambit, e o zi pierduta!

2009-03-24T16:10:00.007+02:00

Si`s deja prea multe pierdute, mult prea multe. Si mi`e groaza sa ma gandesc la anii ce`or sa vina, ani ucisi de monotonie si de goana pentru supravietuire. Si ce daca imi permit sa pierd orele libere la o barfa cu fetele instead of learning pt domnul sinistru ce ne bantuie? Ce daca imi permit uneori anumite capricii sau fac haz de necaz ca sa ies cu zambetu pe buze din orice situatie? Cine imi poate spune ca ceea ce fac nu e bine? Cine stabileste ce anume e bine, de fapt? E bine ce te face sa te simti bine. Azi a fost bine sa stau cu fetele la ciocolata calda pe holurile primariei. In ora de fizica a fost bine sa imi fac unghiile si sa ascult muzica. Acum mi`e bine ca scriu aici ce gandesc si nu gandesc ce sa scriu in caietu cu exercitii pentru admitere. Mi`e bine cand nu ma stresez sau ma streseaza altii, mi`e bine cand rad cu Biu din orice prostie si ne intelegem din priviri, mi`e bine cand e soare afara si sufla un pic de vant, mi`e bine cand ma simt frumoasa. Imi place sa pot sa rad, sa cant, sa zburd, sa fiu copil, sa eman fericire...

Loneliness, my cruel friend...

2009-03-22T15:19:00.003+02:00

M'am trezit dimineata si am constatat cu uimire ca...dormeam. Dormeam, si dorm inca, un somn adanc, lipsit de nori pufosi si curcubee. M`am trezit strangand in brate un nimic dureros, tanjind dupa cuvinte frumoase. Gravitatia mai intensa ca niciodata imi sfida fara remuscari orice incercare de a ridica ochii spre cerul senin si de a zambi.
M`am trezit in iad azi dimineata...

Blogum lasatus in paragina est

2009-03-18T17:54:00.006+02:00

Varianta frumoasa: din lipsa de timp
Varianta trista [dar adevarata]: din lipsa de inspiratie

Ma duc si eu ca tot omul la RIUF - Timisoara, cu febra 39-40 in carca si punga de antibiotice dupa mine, sa imi vad de facultati. In principiu toate bune si frumoase, ignorand efectele malefice ale gripei, pana cand, stupoare, aflu ca s`a scos admiterea din matematica M1, pentru care cu atata spor ma pregateam. Soc. Cum ar trebui sa reactionez? Ma agit, ma invart, ma interesez. Ca sa fiu intrebata la sediul facultatii cu pricina daca "esti sigura ca vrei sa vii aici?". Frumos. Deci ar trebui sa ma bucur? Cel putin am ocazia perfecta sa las balta mirifica-mi culegere rosie si sa ma apuc de variante.

Cum naiba sa ninga cand ceru'i senin si soarele'i sus?

Later Edit [21 martie]: Conform principiului nu te bucura inainte de vreme, se pare ca mirificul profil fara admitere nu e chiar asa mirific si ca trebuie sa am altceva in vedere, care se intampla, bineinteles, sa necesite admitere. Deci da`i cu matematica Moni :>

28 de lucruri ce le poti face intro zi banala de 11 martie

2009-03-11T18:29:00.006+02:00

Poti sa:

mergi pe jos la scoala
casti
stai 2 ore la tabla la mate
casti din nou
razi
raspunzi la debate
critici
fii criticat
ai inspectie la romana
razi din nou
si din nou
si din nou
aproape adormi in tramvai in drum spre casa
mananci pui rotisat cu orez si mazare verde
kinder penguin
pierzi vremea la comp
proiect la fizica
invatat la geogra
scris lectie la chimie
scris post plicticos pe blog
lasi balta teme inutile
meditezi
regreti
visezi
suspini
zambesti
visezi
visezi
visezi...

Ganduri prea multe de scris intrun mesaj...

2009-03-06T20:35:00.004+02:00

//In primul rand vreau sa clarific acel intr`un care e scris intrun, pentru ca cica asa trebuie pentru bAc, so no comment.

Mi se pare atata de paradoxal sa te uiti la omul pe care l`ai iubit cu toata fiinta odata si sa constati ca ai in fata un strain. Se spune ca odata ce te'ai implicat intro relatie, de orice fel, e imposibil sa parasesti acea relatie luand inapoi exact cat ai pus. Si am inteles asta. Am experimentat asta. Dar ceea ce nu inteleg este cum pot fi despartite de un zid nascut din neant cele doua suflete unite la un moment dat. De ce forta care a atras doi oameni pana in stadiul in care sa isi cunoasca unul altuia chiar si cele mai ascunse laturi, sa impartaseasca cele mai pure momente, sudand inimile celor doi cu sentimente extrem de puternice, ajunge la un moment dat sa isi schimbe sensul si se transforma incet intro forta de respingere? Unde raman atunci toate legile care guverneaza universul nostru? Adica, de ce daca exista nenumarate legi si formule care vin sa explice pana si cele mai imposibile posibilitati, vine sentimentul sa nauceasca totul? De ce nu a reusit nimeni sa defineasca iubirea, sa o incadreze in anumite tipare, sa ii desluseasca misterele, astfel incat omul sa fie capabil sa ii infrunte toate aspectele? Si stiu ca imprevizibilul vietii o face mai palpitanta, mai frumoasa, misterele iubirii o fac sa fie complexa, dorita, savurata. Dar uneori, poate tot e nevoie de un manual cu instructiuni...sa iti dai seama spre ce te indrepti, daca e sau nu normal ceea ce simti, traiesti, gandesti. De fapt, ce inseamna normalitate?

Niciodata nu va mai fi azi

2009-02-27T22:44:00.008+02:00

[...]
"Spune-mi, daca stii,
cat timp ar trebui sa stea imbratisati
doi oameni pentru ca viermele din sufletul lor
sa se transforme-n fluture?"
[...]

D-S. Petre

Later Edit [3 martie 2009]: Nu. Nu stiu. Uneori chiar nu mai e vorba de timp. Sau poate ca da. Dar in sens invers. Poate e vorba de timpul prea mult care a trecut, fluturele care s`a format odata, de mult, luandu-si zborul. Luandu-si zborul pentru ca a ramas treptat fara spatiul in care sa isi dezvolte splendoarea. Luandu-si zborul ca sa nu otraveasca si mai mult sufletele celor contagiati.
Sau poate ca viermii din sufletele lor pur si simplu nu sunt cei care trebuie pentru a forma fluturele care sa le coloreze zambetele...

Leapsa time

2009-02-23T17:43:00.004+02:00

Prima mea leapsa :x [Thanks Deea]. Asta asa ca sa nu ma plang ca nu am ce scrie. So here it comes:

Sunt: o visatoare. energica, sincera, naiva, sociabila...mult prea fraiera pentru lumea din ziua de azi.

As vrea: sa nu raman doar un nume pierdut in registre prafuite.

Pastrez: amintirile celor mai frumoase momente ca sa ma aline si sa imi dea puterea sa trec peste dificultati.

Mi-as fi dorit: sa imi fi trait (mai) din plin copilaria.

Nu imi place: vezi lista cu 'Urasc'.

Ma tem: ca nu o sa fiu capabila sa infrunt viata.

Aud: prea des oamenii suferind. prea multe tragedii.

Imi pare rau: mai degraba pentru ceva ce nu am facut cand am avut ocazia decat daca as fi facut acel lucru fara niciun rezultat.

Imi place: am o lista si pentru asta :-".

Nu sunt: egoista, intoleranta, pretentioasa.

Dansez: cu trup si suflet, cu orice ocazie.

Niciodata: nu las o zi sa treaca fara sa zambesc.

Rar: refuz ciocolata.

Plang: mai mult decat e nevoie.

Nu sunt intotdeauna: optimista.

Nu imi place de mine: ca nu am incredere in fortele proprii, ca ma implic prea mult.

Sunt confuza: cand trebuie sa aleg intre pizza si inghetata.

Am nevoie: de afectiune si intelegere.

Ar trebui: sa ma pun pe invatat. sa slabesc.

Si ca sa fie totul ca la carte pasez si eu sarcina mai departe lu` Criss, Ralu, Bretelutza si B.P.

Daca inspiratie nu e, nici post nu e.

2009-02-23T15:18:00.006+02:00

As scrie ceva, dar nu stiu ce. Poate mi`ar place sa scriu o poezie. Nu am talent. Sau un roman de dragoste. Nu am inspiratie. Poate as scrie datele necesare pe un cec. Nu e de mine asta.

As scrie si altundeva decat in ferestre de mess. Sau in caietele studentesti de la scoala.

Mi-as scrie visele in stele astfel incat sa le vada o lume intreaga. Mi-as scrie fiecare zambet pe un petic de vant astfel incat sa imi adie peste obraji cand e nevoie si sa alunge lacrimile. Mi-as scrie speranta si bucuria pe fata pentru totdeauna. Mie. Si tuturor. Mi-as scrie inocenta si naivitatea de copil pe o mie de flori si le'as imparti la fiecare colt, sa induplec si cele mai inasprite inimi. Mi-as scrie testamentul, neavand ce lasa in urma, dar transmitand un gand bun, un zambet, o imbratisare, sinceritate, naivitate si entuziasm...moni.

As scrie un post pe blog dar nu am subiect de dezbatut. Nu mai scriu.

Ninge cu fulgi mici si desi de speranta.

2009-02-17T14:33:00.003+02:00

..si se lovesc fulgii mici si desi de astfaltul tare si se topesc scrasnind de durere...

Pun pariu pe o lacrima ca ai fi gasit timpul necesar sa imi oferi un zambet. Un zambet pe care stii bine ca il obtii atat de usor. Sau ai ajuns mult prea bogat incat sa mai culegi inca unul?

Am doar un bulgare de speranta. Si desi sta pe toate gardurile am cules doar unul. Nu mai e perfect rotund de mult, dar totusi mai e. E bulgarul ce l`am lasat in fata usii ca sa nu se topeasca de tot inauntru. E bulgarul care nu ar fi fost un bulgare daca nu l`as fi luat de pe gard sa il modelez, sa fie doar al meu. E alb si pur si rece. Caldura ta e singura in preajma careia s`ar topi in siguranta. Prezenta ta o cersesc cu atata dor, iubire...

Paralela

2009-02-16T14:19:00.007+02:00

Ma simt straina de tot ce se petrece in jurul meu. Lumea a inceput sa invete, sa se streseze, sa se agite. Eu ma uit pe pereti si nu stiu cu ce sa imi mai ocup timpul. Si am si eu o gramada de chestii in plan, nu ca n`as avea, dar pur si simplu mi`e greu sa ma tin de ele. Mi`am propus la sfarsitul anului [scolar] trecut ca ma pun sa imi sintetizez materia de la mate sa nu mai am atata de cautat. Rezultatul? Nici unul. Aveam in plan sa termin toata culegerea pentru poli de doua ori pana la admitere. Rezultatul? Inca nu am facut 300 din peste 1000 de exercitii. La fel si cu variantele. Ar trebui sa incep sa ma panichez?

~~~~~

Stiti care e diferenta dintre o gaina?
[nu o gaina si altceva, doar o gaina, ok?]

Are picioarele paralele, mai ales stangu.

IARNA

2009-02-14T11:57:00.007+02:00

[iar n`ai sa ma crezi...iar n`ai sa`ntelegi ce e cu mine]

~~~~~

Zapada ati vrut, zapada avem. Nu am avut parte de asa zapada de cativa ani buni. Ninge in continuu de cateva zile si orasul vuieste de zambete de copii. Populatia s`a inmultit considerabil: orice loc liber e atent pazit de cate un om de zapada. Pana si cei mari au iesit la zapada, sictiriti ca trebuie sa o curete, nu de altceva. Prea putini parinti care isi ajuta odrasla cu omul de zapada sau care sa ii traga saniutza pana la derdelus. Dar totusi, copilasii sunt fericiti. Si nu doar ei. Si eu sunt. Desi mi`e dor sa mai fiu copil.

Hide and seek

2009-02-10T16:03:00.003+02:00

It is said that happiness is unreachable, but u should still go for it during all ur life. And that`s it. No further information. Now, how is it supposed to achieve happiness when a particular thing that made u feel good once slowly fades away? Where should u search what u have lost? Who should teach u to let go and live without what used to be ur major source of happiness, maybe the only one? U`ll say: u'll find something similar somewhere else. No, thanks. Then how comes that everything's unique, irrepleacable? The market is full of this kind of advice. It's normal. It's even good to have people who keep advising u like this, but still...Haven`t u ever felt like u really need nothing else but that little particular something to fullfill u, ur well-being? Have u? And? And nothing...u r my equal...u have no answers, as well. 's just that u might be afraid to say out loud what u need. to fight for it.

PS: what shall u do when that thing doesn`t want u to fight for it?

Acum e momentul!

2009-02-09T16:28:00.005+02:00

Acesta este un post special dedicat doritorilor sa adreseze felicitari celei mai recente intrate in randul soferilor, adica subsemnata. Pentru diverse surprize, cadouri, donatii, omagii de orice fel ma veti contacta personal ;)

Life's pretty much of a cliche'

2009-02-08T15:25:00.007+02:00

Ca niciodata, acum am titlul si nu stiu cum sa concretizez ideile ce le am in cap. De obicei am de lucru cu dat titlu unui articol si nu scris articol pentru un anume titlu. Totusi ma chinui acum sa scriu ceva, la insistentele Laurei si a lui Alexander, care ma bat la cap de cateva zile.

~~~~~

Evenimentele din ultima perioada m`au cam dat peste cap, iar. Incerc sa ies din acest cerc vicios si tot ce reusesc e sa ma afund mai tare. Dar nu`i nimic, vorba cantecului: am sa trec si peste asta. Life's a cliche'...we all get to agree with this idea once. De ce? Pai daca stai sat e gandesti un pic...asa e.

Nu stiu... ajungi sa iubesti ploaia, ca iti mascheaza lacrimile, alteori pentru ca iti induce o stare de fericire incat te indeamna sa dansezi. Soarele iti contureaza un zambet gigant pe fata. Ajungi la sfaturile ce le dadeai altora, dar pe care nu esti capabil sa le aplici in cazul tau. Iti suni noaptea la 12 prietena cea mai buna sa ii plangi la telefon. Si ea sta si te asculta, ca urmatoarea seara te suna ea sa iti povesteasca ce i s'a intamplat. Lucram in schimburi. Vrei sa evadezi pe luna da nu ai scara.

Dormi tot mai des, pentru ca tre sa fii un visator sa iti atingi idealurile. Te scoli dimineata ca sa ajungi departe, in cel mai bun caz sa casti toata ziua, sau cealalta varianta, sa cazi in groapa pe care ai sapat'o ieri pentru altul. Prietenii la nevoie ti'i cunosti. Vor fi langa tine de fiecare data cand au nevoie de ajutor :)). Esti lenes si nepasator ca tot acolo ajungi ca cei harnici si devotati. Mananci cozonac, ca fie painea cat de rea, asta e mai bun. Alergi dupa doi iepuri si nu prinzi nici unul si tot asa...Razi cand o vezi p'aia la televizor ca merge beata la examinare, dar tu insuti te cinstesti cu Lacrima lu' Ovidiu cu o zi inainte, sa iti urezi succes. Stai o noapte intreaga sa faci sudoku pentru atestat, ca ce faci cu mana ta lucru manual se numeste, si e singurul lucru de care poti fi convins ca e facut bine, caci munca de echipa presupune in primul rand sa iti pierzi jumate din timp explicandu`le celorlalti ce nu fac bine. Gaina batrana face supa mai buna, de aia o fi trecut mama pe rata. Nu mai mancam cartofi ca miros a sapa. Nu mancam alimente care contin litera E ca dam in boala vacii nebune: carnE, fructE, lEgumE etc. Daca ne culcam odata cu gainile...o mai facem si a doua oara. Mergem la scoala, nu ai carte nu ai parte...sau ai, de o absenta, un 2, dupa caz. O facem la tabla. Problema. De anal...iza... Viata`i faina.

Cu o zi frumoasa nu se face primavara, si a doua zi ploua de toarna ca sa iti confirme faptul ca da, chiar tre' sa mai astepti pana poti purta afurisitii aia de tenisi.

Biata cifra 2 s-a sinucis.

2009-02-02T14:13:00.004+02:00

Afara e o vreme superba si lumea pare sa revina la viata. Cliseic spus, dar soarele stralucerste, cerul e senin, ciripelele pasaresc, un vanticel domol iti aminteste totusi ca esti in februarie (2), dar in rest e okay. A! Si e si vacanta, mica mica, da tot vacanta e. Si ca o vacanta ce e, trebuie respectata ca atare. Deci si prin urmare orasul misuna de elevi lipsiti de ocupatie inca de la primele ore.

Ador vremea de genu asta. Ma binedispune, in masura in care poate si ea, saraca. Dar tot imi place. Vreau sa ies afara, sa alerg, sa rad. Dar nu, eu merg al dentist, si nu alerg ca merg cu tramvaiu'. Pana in Nufaru'. Si n'am casti la player ca doar e criza. Nu`i bai. Tot imi place vremea de afara. Ma binedispune. Da am mai zis asta. Aberez. Nu`i bai. Imi permit si eu odata pe luna. Doar e 2 azi. Si am voie sa fac orice, numa sa plang nu. Nu doar ca am voie, dar si pot sa fac orice. De exemplu am facut un pranz delicios mai'nainte, si i'a placut de numa lu' lil sij. Deci e bine ca e 2 azi. Poate nu imi iesea la fel de bine alta data.

Vine vara, vine vara \:D/

Serj Tankian - Empty walls

2009-01-30T10:44:00.000+02:00

Speachless

2009-01-29T19:35:00.006+02:00

De cate ori nu treci pe langa zidurile reci si inalte, preocupat de propria`ti viata, fara a sta o clipa in loc si a te gandi si la altii. Nu te`ai intrebat niciodata ce ascund acele ziduri... Cate lacrimi s-au varsat in spatele lor...Nu`ti dai seama cat de aproape sunt de noi toate dezastrele cu care ne`am obisnuit la stirile de la ora 5. Ne`am obisnuit (prost) sa nu mai bagam in seama ce se petrece in jur. Suntem niste egoisti incurabili.

Azi a fost mai altfel. Am plecat foarte tulburata de acolo. Acolo e locul unde dai de tot felul de povesti, unde vezi tot felul de oameni. Acolo e locul unde nu vrei sa mergi nici macar in vizita. Acolo de care vorbesc acum e spitalul de copii al orasului, unde mai merg din cand in cand sa inveselesc pentru moment copiii.

Copii diferiti cu probleme diferite. Unii pleaca maine, altii pleaca luna viitoare, altii nu stiu daca or sa mai plece. Altii plang dupa mama...si nu degeaba. M`a infiorat povestea lui, copilasul in jur de un an, cu ochii migdalati si lacrimile mari pravalindu`i`se grabite pe obraji. Copilasul care la aceasta varsta frageda a indurat cat altul intro viata intreaga. Copilasul gasit ars sub un pod, abandonat de mama lui [mult spus mama, femeia inconstienta care i`a dat din greseala viata]. Ma rog, nu pot descrie in cuvinte imaginea pe care o am in minte. Plangea infundat si o striga in continuu, avea o tristete nemasurata in privire, si nici macar clownul care parea sa ii ajunga la suflet, pe care l`a simtit ca e capabil sa ii inteleaga durerea, nu a reusit sa ii smulga un zambet...macar unul mic. Nimic. Imbratisa totusi catelusul din balon ce i`l facusem. Mi s`a rupt inima atunci, acolo. Si inca ma doare. Si mi s`a alimentat ura. Care inca creste.

Ma enerveaza ma. De ce drac nu gandesti inainte sa faci ceva? De ce sunt atatea cupluri care si'ar da juma' de viata pentru a avea un copil, in timp ce altii nu isi mai stiu numarul copiilor? De ce nu poate face nimeni nimic? Ma enerveaza ma ca lumea uita sa mai respire si sa vada si dincolo de ceea ce tine de persoana proprie. Ma enerveaza ma ca tu stai si citesti chestia asta in loc sa faci ceva sa il ajuti. Ma enerveaza ca s`ar putea sa si razi in sinea ta de toata chestia asta. Ma enervezi daca te regasesti in aceste ultime idei.

Edina

2009-01-24T21:29:00.005+02:00

E ea cea care are puterea de a`mi lumina si cele mai intunecate momente. E piciulica de 10 ani, cu ochelari si aparat dentar, mereu cu zambetul pe buze, care vine sa ma pupe si sa imi spuna 'Te Iubesc' din senin. E ea cea care vine sa ma stranga in brate si sa imi stearga lacrimile fara sa astepte neaparat explicatii. E ea cea care spune ca 'nu seaman cu nimeni, sunt unica' atunci cand ii spun ca sunt mandra de ceea ce devine incet incet. E ea cea care plange duminica seara ca are de povestit nush ce lectie si pentru care imi las la o parte orice alta grija. E ea cea pentru care infrunt o lume intreaga. E ea cea pentru care as face orice sacrificiu. E ea cea cea cu care pot vorbi orice, chiar si la aceasta varsta, stiind ca intelege ceea ce ii spun, ca ma sprijina, ca ma iubeste orice ar fi. Si eu pe ea la fel. E ea cea careia ii vor fi adresate mereu cele mai sincere si profunde sentimente. E ea, surioara cea mica care imi luase locul, fiinta cea mai iubita de pe acest pamant.
Luov iu, sij!

Cum sa scrii un articol fara subiect central, in 3 pasi.

2009-01-23T21:03:00.004+02:00

Ai trait vreodata senzatia aia de ~nu stiu ce~, foarte ciudata de altfel, in ideea in care in momentul in care chestia pe care o asteptai foarte mult apare in cel mai inoportun moment? Cauze diverse: lipsa de chef [aici nu e asa grav], probleme, stare de spirit etc... Aiurea. Si din aceiasi categorie, chestiile care sunt intrerupte exact in punctul lor de indeplinire de alte multe chestiutze marunte, foarte annoying, care pur si simplu nu te lasa sa intinzi mana spre acel ceva mult dorit.

~~~~~

Reflectam azi le chestii gen nemurirea sufletului, intrucat dad a fost foarte prompt cand a fost vorba sa opreasca curentul din toata casa pentru a monta o amarata de sonerie [era si cazu dupa 4 ani de locuit aici fara sonerie]. Mi`am dat seama deci cat de relative sunt toate lucrurile in lumea asta. Ma rog, cliseic spus, dar sunt convinsa ca fiecare din voi ajunge la concluzii de genu once in a while. Ne`am schimbat mult, si ne schimbam in continuare, nu doar fizic ci si moral, principial. Ajungem sa facem chestii pe care nu am fi crezut ca le vom face vreodata, sa trecem prin experiente inimaginabile, sa reactionam neasteptat, sa uitam de tot ce gandeam inainte si sa ne facem un nou drum in viata [cu totul altul decat cel vizat], intalnim in calea noastra tot felul de oameni, care ne influenteaza in oarecare masura viata, faptele, gandirea. Ajungem sa ne maturizam, sa ne dezvoltam moral si intelectual, desi as spune ca facem asta toata viata...on and on, ca un mecanism ciclic. Desi nu avem mereu precizia unui astfel de obiect. Si nici nu trebuie, invatam din tot ce facem si aplicam mai departe [in cazul fericit]. Ar fi trist sa fie aceiasi chestie tot timpul...

Incepem prin a incanta educatoarele de prin gradinite, ne atasam apoi de doamnele invatatoare ca ulterior sa dam de enspe oameni diferiti pentru enspe materii. Ajungi sa faci un liceu, sa ai in mana o diploma de licenta. Ajungi sa iti faci primii prieteni, in fata blocului, apoi la scoala. Ajungi sa ai primul prieten, primul sarut, prima dragoste, prima deceptie. Ajungi sa cunosti lumea din diferite ipostaze si sa te minunezi in continuu, ajungi sa dai piept cu viata...sa treci prin etape atat de importante. Vine un moment cand ajungi sa iti pui intrebari, mai devreme sau mai tarziu, nu e cu data fixa. Stai in fata oglinzii si ajungi sa te intrebi daca tu esti omul pe care il vezi...daca esti multumit de ceea ce vezi in omul din fata ta. Frumos ar fi sa poti striga hotarat "DA", frumos ar fi sa incerci sa indrepti ceea ce nu iti place, sa iti propui sa fii mai bun, sa reusesti asta...

~~~~~

"Daca dragoste nu e,
nu-i nimic;
bem un vin, o cafea
la ibric
apoi
fumam pipa pacii,
ca dupa orice razboi
tristi
plictisiti
& goi."
(D-S. Petre)

Iubesc...

2009-01-20T15:03:00.005+02:00

vara...
zambetele...
marea...
fericirea...
soarele...
prietenii...
Edina...
iubirea...
prajiturile lu` buni...
snitelu din piept de pui...
ciocolata...
vacanta...
artificiile...
distractia...
alunele de padure...
libertatea...
rosu...
accesoriile...
poznele...
muntele...
intelegerea...
negru...
intelepciunea...
aventura...
alb...
sucurile de fructe...
imbratisarile...
excursiile...
mov...
muzica...
bluzele marsupiene...
ca m`am nascut de ziua mea...
cateii...
spontaneitatea...
nebuniile...
shoesii...
iesirile in oras...
cadourile...
barfele cu fetele...
sa iubesc...
florile...
cortul...
cerul albastru...
sa fiu alintata...
balaceala...
chipsurile...
stelele...
bratarile...
copiii...
supa de mazare a la mami...
sa cant...
tricourile...
saruturile pe gat...
chestiile funny...
baschetu'...
pauzele...
oamenii descurcareti...
filmele...
bancurile...
fasolea uscata...
sa dansez...
sa fiu apreciata pe merit...
parfumurile barbatesti...
fructele...
naturaletea...
oamenii inventivi...
pupicii...
sinceritatea...
frumosul...
sa ajut cum, cand, pe cine pot...
rolele...
bulgareala...
chestiile personalizate...
bundas kenyer...
saniusul...
inghetata...
insignele...
tenisii...
creativitatea...
optimismul...
pofta de viata...
pozele...
sa binedispun lumea...
panou` de deasupra biroului...
umorul...
blugii...
pizza...
oamenii deschisi la minte...
locuintele fain amenajate...
cascavalul...
persoanele sociabile...
ludicul...
visele...
calatoriile cu trenu`...
sa conduc...
ceaiu nr2 din librarie...

chestiile marunte ale vietii (cele care o fac de fapt frumoasa)...

Urasc...

2009-01-19T19:42:00.005+02:00

privarea de libertate (nimeni nu e stapanul nimanui)...
oamenii prefacuti,
parveniti,
care se cred mai buni pentru ca au bani, mincinosi,
prosti,
rai...
ciorba de burta...
sa mi se spuna ce sa fac...
istoria...
singuratatea...
mancarea de dovleac...
lipsa de originalitate...
complexele...
suporterii agresivi...
frustrarea...
violatorii...
prostia (in toate formele ei)...
usturoiul...
barfele nefondate...
fitzele...
pesimismul...
indiferenta...
studiile de caz de la romana...
imbracaminte/incaltaminte lucioasa,
aurie,
cu paiete...
lipsa de responsabilitate...
oamenii increzuti...
"ti`am zis eu"...
pielita de pe carnea de pasare...
nedreptatea...
oamenii care nu accepta dreptatea altora
sa fiu comparata (fiecare din noi e unic in felul lui)...
pitipoancele tencuite...
cocalarii gelati...
culegerea rosie de poli...
situatiile telenovelistice...
rutina...
inflexibilitatea...
resemnarea...
intrigile rautacioase...
oamenii incuiati...
sa nu am apa...
sau curent...
abuzurile de orice fel...
coruptia...
oamenii rigizi...
adulterul...
oamenii purtati de interese...
cand nu imi gasesc haine...
sa ma cert cu prietenii...
sa bat covoare...
paranoia...
baietii care se tin de instrument...
oamenii care chinuie animalele...
monotonia...
barbatii care dau in femei...
ploaia marunta si interminabila...
"stiu cum e"...
persoanele neingrijite...
lipsa de respect...
sistemu` din Romania...
favoritismele...
oamenii obsedati...
sofisticatiile...
mp4 meu bolnav...
hotii...
persoanele autoritare...
oamenii fixisti...
ideile preconcepute...
zgomotu facut de compu meu...
"NU"-urile nejustificate...
pianistu din tramvai...
imbulzeala...
regulile...
blondele oxigenate...
matematica de sambata dimineata...
banalitatea...
sa dau jos machiaju de clown...
sa depind de altii...
sau altii de mine...
oamenii insistenti...
ca nu ies bine in pozele instantanee...

cand nu am inspiratie de scris pe blog...

Posted on 17th January.

2009-01-17T11:41:00.007+02:00

17 ianuarie...e un 17 ianuarie diferit, though. Stiu ca daca nu ar fi innorat soarele ar straluci la fel pentru toti, eventual m`as incapatana eu sa il vad diferit. Uneori simt ca nu mi`e bine daca nu suspin...

Azi nu mai ninge :-< Ieri m`am simtit copil din nou. Am stat in zapada pana am degerat si pana mi`au inghetat carliontii. Si blugii mei negri erau inghetati. N`a contat. Au trecut ceva ani buni de cand m`am bucurat de zapada. E bine sa fi copil. Vedeam peste tot copii inghetati, dar fericiti, construind oameni de zapda uriasi. Am incercat si eu...nu am avut noroc. Voiam sa il fac pe o masina, sa poata caltori peste tot, dar a venit nenea soferu` si a plecat, fara omu meu...mi`a ramas mie, dar cand s`a vazut in puterea mea s`a sinucis. Dar nici asta nu a contat. Mi`era dor de zapda...mi`e dor sa fiu copil.

Azi nu mai pot fi copil. Azi ma bantuie amintiri. Azi stau ghemuita intrun scaun rahitic in fata unui comp mult prea exploatat. Azi sunt un elev constiincios caci merg la mate, cica sunt clasa a 12-a si am bac, si au mai inventat si o chestie numita admitere. Poate totusi sunt copil. Nu stiu ce sunt alea, dar ma sperie. Nu vreau sa stiu.

Vreau sa opresc timpul intro imbratisare. Sa ma simt ocrotita si iubita. Sa nu mai pot iesi din stransoarea aceea tandra si calduroasa. DA! Sunt un copil ce tanjeste dupa afectiune. Sunt un copil care depinde de cei din jur. Sunt un copil mult prea mic in lumea asta mare...si uneori ma trezesc singura si mi`e frica. Iubesc ingerii carora li se zice prieteni [lots'of love and 10cs 2 Biu & Ralu, amongst others].

E 17 ianuarie azi...e prima zi din restul vietii mele...

La Multi (b)Ani, Alec! Iti doresc inzecit ceea ce iti doresti si tu...

Daily nothings

2009-01-13T20:43:00.004+02:00

E frig. Eu am de luat note la scoala, am de dat examen la politie, am un bac si o admitere total neglijate pana in prezent, am niste parinti stresanti si un fost prieten. Sunt obosita. Stresata. Singura. Neinteleasa. Am o tona de lucruri de facut si un milion de oameni de multumit in jurul meu. Nu imi ramane timp sa ma gandesc la ce vreau eu de fapt. E aiurea. E mult prea mare presiunea asta care apasa pe umerii unui om in momente critice. Ai vrea sa multumesti pe toata lumea, sa faci 1000 de lucruri deodata...bine. Dar nu e de fiecare data asa. Din pacate...

Ieri planuiam sa evadez pe luna. Am renuntat. As fi prea singura acolo. Raman la ideea de vreau sa fie vara, mare, soare, prieteni, distractie...eventual un `a fost odata...` ceva...orice chestie ce ar putea lasa urme negative in noi.
Doar `a fost odata...`
_______________________________________________________________

Today`s the tomorrow yesterday we were waitng for.

Why are you always breaking my heart into pieces right after I hardly manage to rebuild it?

2009-01-06T19:42:00.004+02:00

If you`d get a reward
for every tear
i have been dropping
for you,
you`d be the richest man
ever.
Would you be happier then?
Would you stop torturing me?
Are you at least happy
knowing me like this?
At least you be happy
if i`m not allowed to...

Why don`t you accept,
for once in your life time,
that maybe,
just maybe,
you could be wrong
in some aspects?
Why can`t you see
that everything i do
i do it for you?
[because i care]
When will you be able to learn
from your own mistakes
or at least to accept them?
When will you be able
to accept others help?
[who also care]

No one denies your '+'-es,
but you have to
admit your '-'-es too.
Maybe improve
where you can...
Why is it so hard
to listen
to me
from time to time?
Not necessarily to me,
to all those
who
love you
and
sorround you
with the best possible intentions...

Eclipse of the heart

2009-01-05T22:09:00.009+02:00

Every now and then I get a little bit lonely
and you're never coming round.

Every now and then I get a little bit tired
of listening to the sound of my tears.

Every now and then I get a little bit nervous
that the best of all the years have gone by.

Every now and then I get a little bit terrified
and then I see the look in your eyes.

Every now and then I fall apart...

Every now and then I fall apart...

Every now and then I get a little bit restless
and I dream of something wild.

Every now and then I get a little bit helpless
and I'm lying like a child in your arms.

Every now and then I get a little bit angry
and I know I've got to get out and cry.

Every now and then I fall apart...

Every now and then I fall apart...

And I need you now tonight
and I need you more than ever
and if you only hold me tight
we'll be holding on forever.
And we'll only be making it right
'cause we'll never be wrong.

Together we can take it to the end of the line.
Your love is like a shadow on me all of the time.
I don't know what to do and I'm always in the dark.
We're living in a powder keg and giving off sparks.

I really need you tonight,
forever's gonna start tonight,

Once upon a time I was falling in love
but now I'm only falling apart.
There's nothing I can do, a total eclipse of the heart.
Once upon a time there was light in my life
but now there's only love in the dark.
Nothing I can say, a total eclipse of the heart.

Every now and then I fall apart...

Every now and then I fall apart...

A total eclipse of the heart...

My winamp says...

2009-01-03T11:48:00.004+02:00

as usual, winampu` meu cu minte proprie isi bate joc de mine

Viata ca o parada

2009-01-01T14:28:00.005+02:00

Daca viata asta e o piesa de teatru in care fiecare din noi ajunge in rolul principal, unde ne sunt spectatorii?! Pentru cine ne strofocam atat...zi de zi...ora de ora...? Cine ne poate spune cat de bine ne jucam rolul sau ce am putea face ca sa fim mai buni in ceea ce facem? Pentru cine se scriu atatea scenete complicate, pentru cine apar tot mereu personaje noi in peisaj, pentru cine se intortocheaza actiunea piesei?!

Adica de ce x il pierde pe y ca mai apoi un z sa ii suceasca mintile pentru o clipa, urmand sa iasa ulterior complet din scena in acest act? Ca sa apara mai apoi un oarecare t, pe care il plac si a si b, prieteni cu x, care e prins brusc in toata chestia asta si nu stie cum sa reactioneze? E mult prea complicat. Si plus, cum spuneam, pentru cine toata agitatia asta? Macar de am primi in final aplauze pentru interpretare si coregrafie. Dar nu. Nimic.

Ne ramane, totusi, impacarea cu noi insine pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce facem si ceea ce gandim. Ar putea fi oare acest lucru acele aplauze dupa care asteptam? Sau acele indicatii regizorale de care avem nevoie din cand in cand? Tot ce e posibil...

Pana una alta, LA MULTI ANI! si toate cele buna va doresc :*

Poveste fara nume

2008-12-29T22:19:00.006+02:00

Fara a fost odata...

Dans ... muzica ... distractie ... prieteni ... tupeu ... taxi ... acasa ... hi5 ... mess ... mal ... zambete ... maini ... baschet ... pod ... seara ... bluza ... pupici.
plimbari ... mal ... sarut ... imbratisare ... iubire ... vara ... fericire ... rasete ... trandafiri ... iubire ...

iubire - fericire - intelegere - prietenie - incredere - iubire - fericire

toamna ... iarna ... cadouri ... iubire ... romantism ... certuri ... sarut ... imbratisare ... impacare ... primavara ... fericire ... vara ... iubire.
toamna ... vant ... distanta ... certuri ... despartire ... lacrimi ... durere ... suferinta ... nimic ...

resemnare ... prietenie?!

[amintiri nepretuite]

Let`s say HO HO HO!

2008-12-25T10:13:00.003+02:00

And so this is Christmas?!

It isn`t THAT bad, after all... Trecem peste detalii gen: frig, o noapte nedormita, corzi vocale intinse la maxim, copii de felurite varste inghetati, bajbaind prin lumina felinarelor, animati de o ninsoare mistica, hoinarind `a colinda...de la o casa la alta...` timp de 12 ore pentru a semana bucurie intre cei iubiti si pentru a le culege zambetele drept rasplata [pe langa mancare si bautura k mnoah...].

It was nice. Partea faina a fost pe final, cand sunam acasa `inainte cu doua case` ca sa anuntam ca venim, sa trezim eventualii adormiti. Am aflat deci ca timpul se poate masura in pagini, case sau colinzi, in timp ce putem numara 1-2-o strada intreaga de colindatori. So, oboseala si`a spus cuvantul la un moment dat, ajungand in stadiul de a canta cu ochii inchisi sau de a rade unii de fetele celorlalti, dar totusi rezistand eroic pana la ultima casa unde unii au fugit care pe unde au prins paturi libere sau din contra, si`au incarcat bateriile solare si s`au prins in alte activitati crestinesti, gen pocker. Ma rog, destula vorbarie. Multumiri speciale lui Mos Craciun, care si`a amintit de fiecare si i`a adus zambetul pe buze.

Have urself a very Merry Christmas!

Last Christmas I gave you my heart

2008-12-21T22:45:00.009+02:00

Urasc Craciunu'! Ma deprima tot ce tine de aceasta sarbatoare care tinde sa fie una pur comerciala, inainte de orice altceva.

Macar de am avea zapada ... Macar de as avea iluzia mosului, sa am de ce sa ma agat, sa ma pot umple de speranta ... Macar de as stii ca nu a uitat ca exist, chiar daca m'a ocolit de cativa ani...

Macar de as avea cine sa imi redea speranta in mai bine...

OooOooFF

2008-12-20T09:38:00.004+02:00

E sambata dimineata, sunt singura acasa, deci nimeni nu ma bazaie sa ma trezesc, dar eu m'am trezit ca sa...guess what?!:> Sa fac mate, inclusiv sa fac ceva din tema la mate inainte sa merg. Ioi 8-} Si sa nu uitam ca e vacanta...
[de iarna...fara zapada :-w]

In fine...am visat azi noapte ca mi`a murit cineva ft drag, mi`a murit in brate, nu mai stiu in ce context si am participat indeaproape la tot ritualul de funeral si stuff, fiind alaturi familiei indurerate, si m`am trezit destul de speriata...
[si ce face omul cand are timp cu droaia de pierdut?!]: google==>dictionare de vise==> aceasta interpretare:

~trecerea intr-o alta etapa, renuntarea la vechile tipare ale vietii, la stereotipuri si prejudecati si trecerea intr-un nou nivel de toleranta si iubire de sine; trecere catre altceva; nevoia de schimbare, de reculegere, situatii imprevizibile, ciclicitate si lectii ce trebuie invatate; un nou inceput, sansa si incredere in fortele proprii.~

Deci sa zicem ca pare promitator. Si pana una alta ma pun la mate ca imediat tre` sa plec.

[~ciclicitate si lectii ce trebuie invatate~ sper ca nu se refera la mate :-s]

Eccentric Soul's corner

Altceva

Scurt istoric al evoluției profesionale în timp.(leapșă)

hug me, 'till you drug me...

Nu.

Nepostate...

Azi...

te uită cum plouă, decembre.

Să.

Again, din seria chestiilor găsite ulterior prin buzunare

Unspoken words.

And I miss you [like the deserts miss the rain]

Dezleagă-mi sufletul de vină

"Mi-e toamnă...

Dialog.

Poveste: Căutând-o pe Mara.

Dragă prietene,

Haotic

Reflexii

It's just the emptiness of our souls...

Ce vreme-i afara...

E destul de mică camera mea...

Nu!

MACar de nu s-ar mai face niciodată mâine...

Knock-knock knocking on happiness's door...

Cuvinte aruncare pe hârtii uitate în buzunare...

Suntem cu toții o comunitate de vise sfărâmate-n mii de rate...

Și cât de frumoasă era pe atunci Timișoara...

Tot poveste

Dor. Şi doare.

Despre frumos.

Reflecții. Sau frânturi din gândurile unui om ce așteaptă.

Laura. Zâmbet creț cu ochi albaștri.

La mine acasa...

Suflete decofeinizate

Numbers.

Culori: galben.

Copaci goi. Orasul fumeaza frunze uscate.

Oameni pe banda rulanta...

Cafeneaua cu vise

Plecarea nu e decât o venire, dacă o privim invers

Spune-mi oare mai ştii cum a fost primul început?

Mi-e dor de mare...

Dacă m-ai găsit înseamnă că mă căutai, nu-i aşa?

Rău de oraş...

Romanian paradise

Minimarket-supermarket-hipermarket-gigamarket-terramarket

Tare as vrea sa scriu oarice, Doamne, da` nu stiu ce

*visele nu ti le dau - nu mi le poti lua* ...oare?!

Didascalii

Endlove.Cpp

Mii de bucati de inima zac triste pe podea...

No words, just feelings...

Rosu de mac

Nu exista prieteni, doar momente de prietenie...

Nimic nou sub soare

Xjhgli;oigyfnb k;;ojg

Asimptota spre absolut

Imi curge in vene

Zumzete de fericire

Poveste

Let`s give it a try :D

Ploaia

U used to be my superhero

Leapsa time again

Mi`am gasit vocatia!

Un titlu mult prea nesugestiv incat sa iti atraga atentia

SONI

Fluviu dezertor...

O zi in care n`am zambit, e o zi pierduta!

Loneliness, my cruel friend...

Blogum lasatus in paragina est

28 de lucruri ce le poti face intro zi banala de 11 martie

Ganduri prea multe de scris intrun mesaj...

Niciodata nu va mai fi azi

Leapsa time

Daca inspiratie nu e, nici post nu e.

Ninge cu fulgi mici si desi de speranta.

Paralela

IARNA

visele nu ti le dau - nu mi le poti lua ...oare?!