Altceva

din scrierile lui Biu, o prietenă foarte dragă... [în speranța că vor mai fi și altele și cu scuzele de rigoare pentru întârziere]

1. Transcendență.
...Și a fost frumos. Am trasat alături de tine un cerc trigonoemoțional. Cele două axe ale lui, spațiul și trăirile, desenează în planul individual cele patru cadrane metrice ample: entuziasm, munte, aventură și mare. Pentru a le uni în curba perfectă a cercului a fost nevoie de un compas depărtat la o disanță de trei zile. Acestea au restrâns cadranele într-un mod atât de compact încât s-a transformat din cerc în disc. Pe măsură ce timpul se scurgea, el era rotit în toate direcțiile în jurul axei amintirilor și a devenit o sferă colorată care a început să se rotească de la sine prin energia care ține cadranele unite. E așezată acum în imensul care este cuprins într-o entitate deosebită, o întrepătrundere a unui infinit de planuri adiacente la unicitate...

2.
...Și dacă inițial am fost nevoiți să rămânem aici, într-un spațiu încorsetat de limitări pe toate planurile, ne-am revoltat și am refuzat să ne acceptăm prezentul. După ce frustrările s-au consumat, ne-am oprit o secundă și am privit în jur. Erau dezordinea și dezechilibrul, create de propriile frustrări. Apoi am încercat să căutăm aici orice punct frumos. Am descoperit atunci că și aici există viață, că și acest loc ne înconjoară cu oportunități deosebite și locuri interesante.
Am fost și am văzut ceea ce am etichetat cu mult timp în urmă, cu mințile cuprinse de aburi puerili ca fiind "tărâmul ideal". Surprinderea a fost mare când, la întoarcere, am realizat că locurile acelea sunt frumoase și atât, iar acasă vraja îmbrățișează absolut tot ce te înconjoară. Am deschis atunci întâia oară ochii spre beatitudinea de lângă noi și am revenit la realitate. Am aflat că imaginea legată de exterior era doar o creație a iluziilor minților noastre, că nimic nu poate lua locul persoanelor extraordinare care te înconjoară și că, de fapt, în această comuniune dintre interior și exterior stă secretul adevăratei frumuseți.

3.
...Și am fost, am văzut, am simțit. O altă lume. Lumea ta. O altă dimensiune. Dimensiunea trăirilor ce le-am împărtășit cu tine...
Entuziasmul copilăresc în care mă cufundam te fascina. Eram frumoși. Eram emoții. Și dacă totul ar fi putut rămâne la timpul prezent?!...
Am vrut. Am vrut să fie așa. Dar totul a curs în continuare... Exact așa cum o parte (care devenea din ce în ce mai mică) din mine știa că se va întâmpla. Îmi doream doar să amân acel moment cât mai mult posibil...astfel încât să prind în mână punctul acela care face diferența între eternitate și efemeritate și să îl omor. Astfel am fi devenit nemuritori.