Unspoken words.

Știi cum stau lucrurile și ți-e bine așa. Te-ai obișnuit și nu știi să le vezi altfel. Acel moment care te sperie, dar te și încântă, deopotrivă, e undeva departe, cândva alta dată, mereu altfel decât tine. Și brusc ești în fața faptului împlinit și te șochează. Nu te aștepți și nu știi să reacționezi. Cuvintele refuză să îți părăsească cavitatea bucală și privirea îți rămâne fixată în podea. Sau undeva mai jos, oricum, decât sunt ochii care așteaptă să îți pătrundă sufletul prin pupilele-ți dilatate de emoție. Și atât. Te refugiezi în îmbrățișări lungi și calde și încerci să nu te dai de gol. Să nu strici. Să nu frângi. Să nu spargi. Te doare imposibilitatea unui răspuns. Tot ce ai e speranța la înțelegere. Simți și tu, în felul tău ciudat.

Somn ușor!